Motivul pentru care au scăzut efectivele de animale la Stăneşti

Revoltă în rândul cetăţenilor din comuna Stănești. După ce doi ani la rând un crescător privat de animale a ocupat islazurile oamenilor, primarul vrea să ia măsuri să scoată firma de pe pământurile primăriei. Fostul primar Vasile Pîrvulescu a fost cel care a concesionat islazurile către SC Murguzone SRL în 2014 şi de atunci efectivele de animale de pe raza localităţii au scăzut considerabil. Acum, noul primar Ștefan Blideanu vrea să obţină în instanţă rezilierea contractului de concesiune.

 Firma Murguzone 67 SRL a concesionat în 2014 peste 400 de hectare de islaz cu acordul fostului primar, Vasile Pîrvulescu. Concesiunea i-a mâniat foarte tare pe cetăţenii care din acel moment nu au mai avut unde să-şi ducă animalele la păşunat. ”Noi, cetăţenii, făcusem o asociaţie a crescătorilor de animale și am fi vrut să concesionăm islazurile pe asociaţie. Din păcate, conducerea primăriei a respins dosarul asociaţiei la licitaţie şi cea mai mare parte s-a concesionat către SC Murguzone 67 SRL, înființată în satul Măzăroi. Chestia asta a supărat pe multă lume pentru că și la noi în zonă sunt foarte mulți crescători de animale. Dacă n-ar fi fost încărcătură de animale și erau islazurile libere aș mai fi zis”, a spus primarul Ștefan Blideanu, primarul din Stănești.

Luptă în instanţă

Cel mai mult i-a deranjat pe oameni faptul că firma respectivă nu a respectat regulile de păşunat transmise din bătrâni. Oamenii și-au sacrificat rând pe rând din animale pentru că nu mai aveau ce mânca. ”La noi erau niște reguli de la bătrâni, perioada de la 1 ianuarie până la Sf. Gheorghe se oprea pășunatul pentru a creşte iarba şi a se reface iarba pentru când ies vitele la pășune. Firma respectivă și anul trecut, și anul acesta, a pășunat încontinuu și când au ieșit vitele oamenilor nu au avut ce mânca. Oricum efectivele de animale în comuna Stăneşti au scăzut foarte mult. Mai avem în jur de 1.400 de bovine, 2.000 de oi”, a mai spus Ștefan Blideanu, primarul din Stănești.

Acum primarul luptă in instanţă să scoată firma din localitate. În caz contrar, primăria va aştepta încă trei ani să-i expire acesteia contractul de concesiune şi nu-i va mai prelungi.

Vizualizări: 2,646

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: