Motru, fără apă caldă de o săptămână

Locuitorii municipiului Motru nu mai beneficiază de apă caldă încă de la începutul săptămânii trecute. Motivul? Uzina de Termoficare a demarat mai devreme reviziile pe magistrale, pentru perioada de toamnă-iarnă, după ce s-a produs o avarie serioasă. „Magistrala de apă caldă și agent termic s-a spart exact la intrarea în oraș și a trebuit oprită până se înlocuiește. Dacă tot este oprită pentru avaria din punctul respectiv, se intervine și în alte trei puncte. Oricum, este bine să se facă aceste revizii, dacă nu crăpau acum, crăpau la iarnă, când trebuia să ne dea apă caldă. Oricum, se așteptau la așa ceva”, a declarat Gigel Jianu, primarul municipiului Motru. 

Cetățenii și agenții economici vor mai sta o vreme fără apă caldă, spune conducerea uzinei. „Ne-am apucat de reviziile de toamnă mai devreme. Se înlocuiesc zeci de metri de țeavă magistrală. Se intervine pe rețelele de distribuție. În punctele termice se montează schimbătoare noi de căldură, pentru că sunt probleme și reclamații multe în ceea ce privește calitatea apei calde. Facem lucrul acesta, la începutul lunii august vor fi finalizate, lucrările, iar instalația de apă caldă va fi repornită și va funcționa până la schimbarea temperaturilor, când vom fi obligați să pornim încălzirea”, a precizat Eugen Corcoață, administratorul special al UATAA Motru. 

În toamnă, când se va face trecerea la centrala care asigură încălzirea lucuințelor, motrenii nu vor mai fi nevoiţi să stea 10 zile fără apă caldă, așa cum s-a întâmplat în anii trecuți. 

Vizualizări: 3,547

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: