Mutări la Pandurii ?

După două zile de distracţie la nunta lui Nistor, pandurii s-au întors la Sibiu. Gorjenii continuă căutările pe piaţa transferurilor şi l-au adus în probe pe brazilianul Erico da Silva. Acesta joacă fundaş central, a trecut pentru 6 luni şi pe la U Cluj iar ultima oară a fost în liga a doua braziliană la Guaratingueta. Erico a efectuat vizita medicală chiar la Sibiu iar dacă va da randament în pregătiri, va fi păstrat în lot. Brazilianul a mai fost dorit în trecut de Pandurii iar acum ar putea să suplinească golul lăsat de plecarea lui Viera. Pandurii mai puseseră ochii şi pe un atacant sârb, Nenad Marinkovic. Vârful de 24 de ani a preferat însă să dea Bnei Yehuda din Israel pe Servette Geneva din Elveţia aşa că gorjenii continuă căutările. La capitolul plecări, Rusu a ajuns la un acord să-şi rezilieze înţelegerea cu Pandurii şi va semna cel mai probabil cu cei de la ACS Poli Timişoara. Mijlocaşul de 20 de ani, Daniel Unguru, va merge împrumut în liga a doua la Buftea.


4 – fundaşi centrali au acum pandurii în lot: Mamele, Rada, Tătaru şi Paraskevas. Cipriotul încheie conturile cu U Cluj la 1 iulie şi poate juca la Pandurii

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: