Nemulțumiți că au închis școala, dar se votează în sălile de clasă

Mai multe mămici din municipiul Târgu Jiu se arată extrem de revoltate de decizia luată de autorități în privința închiderii școlilor. Elevii își doresc să nu mai facă școală online, ci să revină în sălile de clasă, acolo unde pot să socializeze cu profesorii, dar și cu ceilalți colegi. Câteva mămici din Târgu Jiu au venit în centrul municipiului, duminică, chiar în ziua alegerilor parlamentare, afirmând că își doresc un sistem de învățământ ca în străinătate, iar copiii să revină la școală.

Decizia de a închide școlile din cauza pandemiei provocată de noul coronavirus a supărat pe mai multă lume. Mulți spun că elevii trebuie să se întoarcă în clase, doar așa se poate face școală adevărată, nu în mediul online.

Mădălina Mischiu, o mămică în vârstă de 38 de ani din Târgu Jiu, spune că are două fetițe care își doresc să se întoarcă la școală. Femeia este nemulțumită pentru faptul că elevii au fost trimiși acasă, dar în sălile de curs se desfășoară un scrutin electoral.

”Atât timp cât copiii nu pot face școală fizic, se poate vota. Mi se pare că libertatea copiilor le-a fost luată, în condițiile în care nu se poate face școală. Aș vrea să se facă școală ca afară. Libertățile noastre ne-au fost obturate. Am venit în centrul orașului nu pentru a face protest, ci pentru a-mi expune nemulțumirile. Sunt copii care nu pot face școală pentru că nu au dispozitive. Fetele mele nu pot face ore decât online pe banii noștri, iar în instituțiile de învățământ se poate vota. Vreau ca pe viitor să facem o acțiune mai mare și autorizată”, a spus târgujianca.

O altă mămică spune că nu este normal ca elevii să stea acasă, tocmai pentru că în școală există cel mai mic risc de infectare cu coronavirus: ”Sunt și eu mămică a două fetițe. Este foarte greu în clasa I să înveți literele și să interacționezi cu un copil, să îi explici. Este un haos total. Școala online este cea mai mare prostie. Elevii sunt ascultători, poartă mască. Din punctul meu de vedere, în școală, riscul este cel mai mic”, a mai spus o mămică.

Studenții sunt și ei revoltați. Mihnea Teodor Popescu este student în Cluj Napoca, anul I la Drept. Acesta vrea să revină la facultate.

”Sunt la facultate. Ceea ce mă preocupă pe mine este fix această inegalitate de șanse pentru care mi se pare că nu are nimeni o soluție. Este destul de vizibil faptul că este o ierarhie de priorități pentru unii, iar această votare este una dintre priorități. Găsirea unei soluții nu este una dintre priorități pentru ei”, a spus tânărul student.

Mămicile au venit și cu mesaje printate pe hârtie, iar câteva dintre acestea sunt: ”Vrem o școală ca afară!”; ”România Educată”; ”Educația este varianta oamenilor liberi” și ”Vrem la Școală”.

Galerie foto




Vizualizări: 2,361

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: