Nu vor mai avea apă cu rugină la robinet

Veşti bune pentru localnicii din Godineşti, care nu vor mai avea la robinete apă cu rugină. În comună au început deja lucrările la reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, care din cauza vechimii a început să cedeze. Excepţie fac satele Chiliu şi Retez, unde sistemul a fost refăcut în urmă cu aproximativ 5 ani.

Comuna Godineşti are sistem de alimentare cu apă încă din anul 1997 şi, odată cu trecerea anilor, au început şi defecţiunile. Mereu ţevile se spărgeau, trebuiau reparate, iar când se relua alimentarea cu apă, aceasta era plină de rugină.

Lucrările au început în vară şi ar trebui finalizate iarna viitoare. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 13.000.000 de lei. "Tot sistemul de alimentare cu apă a intrat în reabilitare şi anume e vorba de trasport, aducţiune, distribuţie, bazine, staţie de tratare, pompare, inclusiv branşamentul până la limita proprietăţilor. Nu se mai putea continua cu sistemul vechi, pentru că ţevile au ruginit, se spărgeau, iar oamenii primeau apă cu rugină. Noi primim apă de la o staţie a Complexului Turceni şi, cum am spus, este foarte veche", a declarat Aurariu Coman, primarul din Godineşti.

Mai mult decât atât, de noul sistem de alimentare cu apă vor mai beneficia în plus 200 de gospodării. "În Godineşti avem aproximativ 1770 de gopodării, dar nu sunt toate branşate. În prezent sunt legate la vechiul sistem de alimetare cu apă 1000 de gospodării, dar o să mai branşăm încă 200. Până în acest moment nu am creat disconfort cetăţenilor, adică să oprim alimentarea cu apă, pentru că am lucrat în paralel cu vechea reţea, dar când intrăm pe uliţe în mod sigur o să fie oprită apa", a mai spus primarul din Godineşti.

Vizualizări: 1,568

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: