O instituție din Gorj oferă 500 de mii de lei pentru un teren în Târgu-Jiu 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj caută să cumpere un teren construibil de minim 1.200 mp în Târgu-Jiu sau în localitățile componente. Aici vor fi construite nu mai puțin de 12 case de tip familial pentru copiii din sistemul de protecție socială.

Suma oferită de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj pentru acest teren este de 500.000 de lei cu TVA. 

"DGASPC Gorj invită toate persoanele fizice, juridice să participe în data de 16.09.2024 cu oferta pentru achiziția unei suprafețe de teren intravilan de minim 1200 mp construibil, front stradal minim 20 m liniari, situat în municipiul Tg-Jiu și localități componente municipiului Tg-Jiu Bîrsești, Romanești, Preajba Mare, Drăgoieni, Ursați, Polata, Slobozia și Iezureni, cu scopul înființării de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a unui serviciu social, prin construcția unei Case de tip familial pentru copii, cu o capacitate de furnizare de servicii sociale de 12 locuri/casă, regim de înălțime-Parter, cu suprafața construită /desfășurată la sol de 370 mp", anunță DGASPC Gorj.

Vizualizări: 3,422

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: