O lună de arest pentru studenţii traficanţi

Tribunalul Timiş a admis cererea DIICOT şi i-a trimis 30 de zile după gratii pe cei nouă studenţi originari din Târgu Jiu, care vindeau droguri în complexul studenţesc din Timişoara. Cele mai multe acuzaţii sunt pe numele lui George Iustin Olaru - opt acte materiale, acesta fiind fiul lui Sorin Olaru, şef Resurse Umane la Complexul Energetic Oltenia. Printre studenţii reţinuţi este şi Robert Cristian Marciuc, fiul liderului sindicat din minerit Adrian Marciuc.

Toţi studenţii inculpaţi în acest dosar au contestat arestul preventiv, urmând ca o decizie să fie luată de Curtea de Apel Timişoara. Dacă vor pierde, vor rămâne după gratii până pe 15 iunie.

Studenţii aflaţi în arest sunt: Olaru George Iustin (8 acte materiale), Bogdan Ionuţ Alexandru (7 acte materiale), Barna Miheş Taris Maria (7 acte materiale), Marciuc Robert Cristian (4 acte materiale), Ianăşi Petrişor Costin (6 acte materiale), Lazăr Matei (2 acte materiale), Gavrilă Ionuţ Irinel (3 acte materiale), Buzianu Cristian Andrei (3 acte materiale) şi Drăghia Sorin Cosmin (2 acte materiale).

Tinerii sunt cercetaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, respectiv pentru trafic internaţional de droguri. „S-a reţinut faptul că, la începutul anului 2017, în mediul universitar din municipiul Timişoara s-a constituit un grup infracţional organizat, având ca obiectiv derularea de activităţi infracţionale pe linia traficului cu droguri de risc şi de mare risc (cannabis, rezină de cannabis, comprimate ecstasy, timbre LSD). Nucleul de bază al grupării a fost constituit din 9 suspecţi originari din Târgu Jiu, care şi-au dezvoltat activitatea de furnizare de droguri în special în rândul studenţilor Facultăţilor de Medicină şi Drept”, a informat DIICOT.

Cererea de droguri a crescut continuu, astfel că tinerii gorjeni au dezvoltat un al doilea palier de distribuitori, care intermediau vânzările de droguri către clienţii finali, suspecţii din primul palier evitând astfel contactul direct cu consumatorii şi, implicit, riscul de a intra rapid în atenţia anchetatorilor.

Cei nouă gorjeni au ajuns să fie principalii distribuitori de droguri de mare risc în mediul studenţesc din Timişoara. Unii dintre ei au început să cultive cannabis, iar în cazul drogurilor de mare risc (comprimate ecstasy, timbre LSD), traficanţii s-au orientat către achiziţiile online, prin intermediul anunţurilor postate pe diferite site-uri de profil din Darknet.

Vizualizări: 3,989

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: