O mie de elevi din Gorj, testați vocațional de CONAF

CONAF, în parteneriat cu UNICEF România, a demarat un amplu proces de testare vocațională a elevilor de clasele a VII a și a VIII a din județul Gorj, un demers menit să reformeze modul în care România investește în viitorul capitalului său uman.
România se confruntă cu o realitate îngrijorătoare: economia are tot mai multă nevoie de forță de muncă specializată, în timp ce tinerii, mai ales cei din mediile defavorizate, renunță în număr mare la școală. În acest context, programul „Pactul pentru Tineri”, aflat deja la a treia ediție, vine cu o soluție concretă – educația vocațională. Aceasta devine un instrument esențial pentru combaterea abandonului școlar și pentru formarea unei noi generații adaptate cerințelor reale ale pieței muncii.
Cea de-a treia ediție a programului, desfășurată sub titlul „O carieră reală: de la vocație la profesie”, pune accent pe orientarea profesională timpurie. Elevii din clasele a VII-a și a VIII-a, din județele Gorj, Dolj și Mehedinți, participă la activități care îi ajută să-și descopere aptitudinile și să înțeleagă mai bine oportunitățile profesionale. Prin consiliere individuală, teste vocaționale și întâlniri directe cu specialiști din industrii tehnice și inovatoare, acești tineri capătă încredere în propriile capacități și își pot croi un drum educațional adaptat cerințelor reale ale pieței muncii.
În ultimii patru ani, peste 100.000 de liceeni au abandonat școala, o cifră echivalentă cu întreaga populație a unui oraș precum Suceava. Acest fenomen nu afectează doar sistemul educațional, ci și economia, accentuând lipsa de personal calificat și reducând șansele României de a atrage investiții în sectoare cheie. De asemenea, contribuie la creșterea inegalităților sociale și pune presiune pe sistemele de protecție socială.
„Pactul pentru Tineri”, susținut de OMV Petrom și inițiat de CONAF, a demonstrat deja că intervenția directă și coordonată poate aduce rezultate semnificative. Primele două ediții ale programului au reușit să implice mii de elevi, profesori, părinți și decidenți în dezbateri publice și ateliere dedicate identificării cauzelor abandonului școlar. Această mobilizare a condus la realizarea unui raport complex, care a analizat 34 de factori de risc pentru abandonul școlar și a propus soluții concrete, prezentate ulterior într-un comitet interministerial dedicat prevenirii acestui fenomen.
Unul dintre cele mai vizibile succese ale programului este campania „Clasa M. Clasa Mamelor Minore”, care a condus la aprobarea unei burse lunare de 700 de lei pentru tinerele mame, pentru a le sprijini reintegrarea în sistemul educațional. De asemenea, a fost lansat un site dedicat care oferă informații relevante și resurse utile pentru elevi, părinți și cadre didactice, iar în unele școli a fost introdusă masa caldă, o măsură concretă de sprijin pentru copiii din medii vulnerabile.
Programul se dovedește astfel un model de intervenție eficientă, care poate fi extins la nivel național. Legătura creată între școală, comunitate și mediul privat deschide noi orizonturi pentru tinerii din zonele dezavantajate. Mai mult decât atât, Pactul pentru Tineri demonstrează că atunci când educația este tratată ca prioritate strategică, impactul asupra economiei și societății poate fi profund și de durată. Într-o Românie care își dorește dezvoltare sustenabilă, o carieră începe cu o șansă reală. Iar această șansă vine, în mod concret, prin educație orientată spre viitor.
Vizualizări: 1,231
Distribuie Trimite pe WhatsApp