Au trecut patru luni de când PSD şi PDL au constatat că sunt nevoite să se pupe cu stropi de scuipat pentru o majoritate covârşitoare în Parlament. PDL, chiar dacă obţinuse mai mulţi parlamentari, n-ar fi făcut guvern sub nici o formă cu PNL-ul reprezentat de Tăriceanu, iar PSD era în postura  de a se face frate cu dracu’ numai să ajungă la guvernare.

Cum altă soluţie nu era ca să împace şi capra şi varza, alianţa în care nu credeau nici cei care au pus-o la cale s-a făcut. Au început nesfârşitele târguieli pentru posturile de miniştri în guvernul premierului de criză Boc, care nu s-au mai terminat nici în ziua de azi. PSD-ul s-a înfipt la ministerele sociale pe motiv că  de acolo dacă nu curge pică, luptele interne pentru ocuparea posturilor culminând cu suspiciuni de trădare, de înţelegeri subversive cu aliaţii de acum şi duşmanii de ieri, PDL. Oamenii lui Boc s-au ales cu ministerele grele care vor genera pierderi de locuri de muncă, şomaj, greve, mitinguri şi toată gama luptei sindicale care odată pornită nu se ştie niciodată unde se va opri.

Firesc ar fi fost ca după ocuparea posturilor de miniştri să se treacă la schimbările aşteptate în judeţe, unde vechii şefi liberali ai instituţiilor deconcentrate şi ai regiilor îşi aşteaptă înlocuitorii de câteva luni bune. N-a fost să fie aşa pentru că orgoliile  celor din provincie au atins cote inimaginabile, ajungându-se până acolo încât de frică să nu fie traşi pe sfoară de partenerii democrat-liberali, social democraţii menţin în câteva judeţe, printre care şi Gorjul, alianţa cu liberalii de dinainte de alegerile locale de anul trecut. Nefirescul situaţiei dat de faptul că la Bucureşti guvernează PSD plus PDL, iar în judeţe PNL plus PSD, nu deranjează pe nimeni dat fiind faptul că liderii celor două partide nu sunt în stare să-şi strunească  oamenii din judeţe care se acuză reciproc de trădare şi iarăşi trădare.

Pentru că niciunul dintre cele două partide aflate deocamdată la guvernare nu este format din stâlpi ai  bisericii, „trompetiştii” au ieşit la atac în presa de toate felurile şi culorile, punându-şi poalele în cap în aşa fel încât să li se vadă dosurile descoperite pe care ne invită să le pupăm până la alegerile viitoare. Cel mai tare în gură este PSD prin glasul lui Mircea Geoană, care a strigat cât l-au ţinut plămânii că Boc guvernează pe furiş, că Băsescu vrea să se împrumute la FMI fără să li se ceară şi lor acordul, că un eventual acord cu FMI ar reprezenta trădare de ţară că li se trage preşul de sub picioare etc. Ca simplu privitor la spectacolul grotesc dat pe banii noştri te-ai aştepta ca Băsescu, după cum îi este felul, să se sature de lăturile lui Geoană şi să-i dea un şut în dos, evident cu piciorul lui Boc şi să-l scoată cu partid cu tot de la guvernare. De ce nu face ceea ce ne-am aştepta de la el- Pentru că  ruperea acum a alianţei cu PSD ar însemna formarea altui guvern care nu ar avea majoritatea parlamentară care să valideze actele normative pe care FMI le va impune prin negociere României. Acest  lucru ar da dovadă de instabilitate în ochii negociatorilor de la FMI de dragul cărora PDL-ul va trebui să întoarcă PSD-ului şi obrazul celălalt de câte ori va dori Geoană să le tragă o scatoalcă. Nimeni nu ar mai da un leu pentru o ţară care nu-şi poate păstra guvernul nici măcar de la Crăciun până la Paşti. PSD-ul ştie acest lucru şi întinde coarda că doar-doar se va rupe şi va putea să pozeze în ochii lumii în victimă neconsolată scoasă în şuturi de la guvernare de „oamenii preşedintelui”. Până una, alta, al doilea om în stat mai poate să-ţi exerseze plămânii.