Oficial de la Pandurii, cu gândul la promovare

Un oficial al clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu a vorbit la un post local de radio despre posibilitatea de promovare în Liga I. Iosif Biro, director sportiv la Pandurii Târgu Jiu, recunoaşte că ar fi foarte greu, pentru că nu sunt bani, dar crede că 2-3 jucători cu experienţă ar duce echipa în lupta pentru promovare.

Iosif Biro a spus că ştie greutăţile cu care se confruntă clubul, dar asta nu îl împiedică să aibă un obiectiv pretenţios. „Eu întotdeauna îmi propun multe. Obiectivul meu este promovarea, întotdeauna când încep ceva acesta este obiectivul. Îmi dau seama că este foarte greu de realizat acest obiectiv. Eu spun că dacă suntem în prima jumătate a clasamentului este ok. Dar, totuşi, nu renunţ la ideea de promovare”, a spus Biro la Radio Infinit.

Directorul sportiv crede că diferenţa dintre Pandurii şi echipele cu bani nu este mare din punct de vedere al valorii lotului. „Am putea furniza surpriza. Aici am găsit un lot de jucători tineri, extrem de talentaţi. Din păcate, ne lipseşte experienţa competiţională. Dacă am avea 2-3 jucători cu experienţă mare, cred că s-ar putea realiza acest vis. Diferenţele nu sunt atât de mari ca în prima ligă. Nici nu ştiu cine ar putea să promoveze, Petrolul şi-a propus, Energeticianul. Nu cred că este o diferenţă atât de mare între ei şi noi”, a mai spus Biro.

Acesta recunoaşte însă că ar fi nevoie şi de un plus de finanţare, pentru ca jucători cu experienţă să vină la Pandurii. „Fără bani nu se poate. Nu o să vină nimeni dacă nu ai bani să oferi nişte condiţii. Este foarte greu să vină jucători din Capitală în provincie. Sperăm că problemele se vor rezolva. Sunt câţiva jucători foarte, foarte buni la Pandurii, care ar putea face faţă cu brio primei divizii. Aş avea ce să le recomand echipelor din Liga I, dar nu le-aş recomanda, pentru că vreau să am eu echipă bună aici, la Târgu Jiu”, a spus directorul sportiv.

Iosif Biro a precizat că, atunci când a venit la club, un singur jucător avea contractul semnat: „Când am venit, un singur jucător avea contract cu Pandurii Târgu Jiu. S-au deblocat nişte bani, s-a dat un salariu, jucătorii au semnat, au mai venit jucători, inclusiv doi francezi. Am luat foarte mulţi copii de la juniori”.

Vizualizări: 1,181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: