Trei mogâldeţe mi-au tulburat prânzul pe care îl serveam (sau, mă rog, îl mâncam) liniştit la un restaurant în care ospătarul îţi recomandă orice, că toate-s bune. Erau Oprea, Sârbu şi Diaconescu. Jos, pe crawl, citat mare din Oprea: ”Noi am avut de ales între partide şi principii”. Formularea e intenţionat eliptică, v-aţi prins. Au ales principiile, nu partidul. Şi ce au făcut cu principiile alea, odată ce le-au îmbrăţişat curajos- Logic, un partid. Unul în care să fie ei şefi. Unul în care să se împartă la mai puţini. Iniţial, m-am întrebat ce principii pot împinge un om să intre în politică. Cinstea- Patriotismul- Sinceritatea- Încercând să-mi răspund la întrebare, m-am uitat la televizor. Băi, şi nu se prea pupau. După zece ani de uitat la televizor, am impresia că oamenii au intrat în politică pentru că vor să facă bani. Ceea ce e ok, din partea mea. Fiecare cu job-ul lui. Dar acum, după zece ani şi cu altă minte, ridic o altă problemă: ce principii pot împinge un om să recurgă la principii- Hai, domnu Oprea, lăsaţi-le Doamne iartă-mă de principii şi faceţi-vă treaba în Guvern. Parandărătul cu principii se face mai greu. La fel şi comisionul de principiu, e mai mic. Partidul independenţilor născut din nişte principii sănătoase îmi aduce aminte de o poantă mai veche cu organizaţia anarhiștilor, cu contabili, secretari, ovărhezi şi tot tacâmul. Deci, domnii independenţi, mai lăsaţi-le dracului de principii şi haideţi cu toţii, împreună, să facem nişte bani!

mantzy.wordpress.com