Pădurar condamnat pentru fals

Un pădurar de la Ocolul Silvic Motru a fost condamnat la aproape doi ani de închisoare pentru fals intelectual. 


Pedeapsa a fost suspendată pe un termen de supraveghere de trei ani, timp în care bărbatul va trebui să se ferească de problemele cu legea, altfel va ajunge în spatele gratiilor.

„Inculpatul Olaru Nicolae Adrian a îndeplinit funcţia de pădurar silvic în cadrul Ocolului Silvic Motru, făcând parte din Districtul nr. III Boboieşti şi având în gestiune Cantonul nr. 14 Mătăsari. În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, abuzând de funcția pe care o îndeplinea în cadrul Ocolului Silvic Motru și de contul de acces la aplicația WOOD TRACKING, destinată implementării în SUMAL a datelor referitoare la transporturile de material lemnos, a falsificat, cu ocazia întocmirii lor, avizele de însoțire primare în scopul de a livra material lemnos tăiat ilegal”, potrivit rechizitoriului. 

Au fost reţinute 19 acte materiale contrafăcute întocmite în perioada octombrie 2015 – august 2016. În avize erau înscrise menţiuni nereale privind destinaţia transportului de lemne, identitatea transportatorului, a mijlocului de transport sau a cantității de material lemnos. 

„Activitatea de contrafacere a celor 19 avize de însoţire primare a presupus uneori înscrierea chiar a persoanei inculpatului în calitate de transportator, alteori a fratelui său în aceeaşi calitate”, se mai arată în rechizitoriu.

Pădurarul a mai fost condamnat anul trecut pentru fals intelectual la un an de închisoare cu suspendare.

„În baza (...) va fi contopită pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză penală, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului Olaru Nicolae Adrian (...) în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din cea de-a doua pedeapsă, respectiv sporul de 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare”, a decis Curtea de Apel Craiova, care a suspendat executarea pedepsei.

În plus, bărbatul are interdicția de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de trei ani și va trebui să muncească două luni în folosul comunității. 

Sentința dată pe 13 mai este definitivă.

Vizualizări: 7,571

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: