Pandurii în grevă! LPF îi ameninţă cu sancţiuni!

Jucătorii echipei Pandurii Târgu Jiu nu au efectuat, joi, antrenamentul obişnuit care era programat înainte de meciul cu CSU Craiova, de sâmbătă. După o şedinţă de aproximativ o oră cu staff-ul tehnic al echipei şi antrenorul Petre Grigoraş, jucătorii au luat decizia de a nu ieşi pe teren la antrenament în semn de protest faţă de situaţia de la club. Narcis Răducan, preşedinte la CS Pandurii înainte de insolvenţă, a declarat că cel mai probabil la meciul cu CSU Craiova se va deplasa echipa a doua a Pandurii. Dacă nu va merge la meci echipa mare, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a ameninţat cu sancţiuni.

Antrenorul principal al echipei Pandurii, Petre Grigoraş, a precizat că jucătorii i-au explicat în vestiar că refuză să se mai antreneze şi că intenţionează să nu se prezinte la meciul din etapa a 14-a cu CSU Craiova, programat sâmbătă, 29 octombrie. „Jucătorii au decis să nu iasă la pregătire. Am discutat cu ei mult timp în vestiar, nu am ce să le mai spun şi cum să îi mai motivez să se antreneze și să joace. Spun că au fost minţiţi în faţă de prea multe ori şi au refuzat să se mai antreneze azi şi nici la meci nu vor să se mai prezinte. Mi-e imposibil să îi conving să renunţe la protestul lor, nu am ce să le mai spun”, a explicat Grigoraş.

Liga ameninţă
Narcis Răducan, fostul preşedinte executiv al Pandurii, spune că situaţia clubului de fotbal este critică. La meciul cu CS U Craiova s-ar putea prezenta echipa a doua a Pandurii, a mai spus el. „Situaţia este critică. Băieţii au refuzat să mai iasă la antrenament. Am încercat să plătim un salariu către jucători, dar nu s-a găsit nici o soluţie. Nu ştiu cum vom rezolva situaţia. Jucătorii nu vor să meargă la Craiova, iar antrenorul nu a putut să îşi facă cel mai important antrenament. Trebuie să găsim o soluţie şi faţă de televiziuni. Nu aş vrea să mergem cu echipa a doua la Craiova, dar şi asta este o soluţie dacă nu găsim alta”, a spus Narcis Răducan.
Liga Profesionistă de Fotbal a reacţionat şi a trimis o scrisoare Pandurii prin care solicită clubului să meargă la partida din Bănie cu prima echipă. În caz contrar, gruparea din Gorj riscă sancţiuni grave pentru desconsiderarea competiţiei. “Dacă se va întâmpla ca Pandurii să meargă la Craiova cu echipa a doua, atunci vom sesiza Comisia de Disciplină pentru a lua măsuri”, a spus Marius Mitran, directorul de comunicare al LPF.

Şi banii nu mai vin
Petre Grigoraş, tehnicianul formaţiei Pandurii, susţine că el va merge şi cu echipa a doua la meci. „Eu le-am spus în faţă că voi pleca ultimul de la Pandurii, iar dacă se va decide să mergem cu echipa a doua la Craiova atunci eu o voi face. Ce probleme să fie cu televiziunile? Ce, pe jucătorii de la echipa a doua nu scrie tot Pandurii? Ei nu sunt fotbalişti ai acestui club? Sunt cumva agricultori? Însă sper până în ultima clipă că băieţii de la prima echipă vor reveni la sentimente mai bune şi vom merge cu toţii la Craiova“, a spus Grigoraş.
Membrii asociaţi ai CS Pandurii au stabilit că administrator special al clubului va fi Marin Golea, reprezentantul sindicatelor. Viorel David, directorul Artego, face apel la calm, răbdare dialog şi compromisuri. Marin Condescu nu mai vorbeşte acum despre acordarea salariilor restante către jucători, ci de o sumă fixă, în funcţie de sumele rezultate din drepturile TV necesionate. Condescu va fi cel mai probabil în Comitetul Creditorilor, care va deveni în fapt organul de conducere al clubului, alături de administratorul judiciar şi administratorul special. Pandurii Târgu Jiu a intrat în insolvenţă la solicitarea clubului, din cauza unor datorii de aproape un milion de euro.

Vizualizări: 722

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: