Pănescu a înregistrat oficial marca „Transalpina – Drumul Regelui!”

După ce a luptat ani de zile să vadă Transalpina deschisă pentru turiști măcar în cea mai mare parte a sezonului cald, șeful Asociației cabanierilor din Rânca a reușit să înregistreze în mod oficial și marca ce consfințește denumirea celei mai faimoase șosele din țară.

Asociația condusă de Constantin Pănescu este acum titulara mărcii „Transalpina – Drumul Regelui”, după ce a apelat la serviciile unei case de avocatură din București pentru a fi făcute demersurile oficiale la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Demersurile respective s-au concretizat acum prin eliberarea Certificatului de înregistrare a mărcii, numărul acestuia fiind 141777. În document se precizează că solicitantul pentru înregistrarea mărcii este Asociația Concesionarilor Corneșu Mare – Rânca. Perioada de protecție a mărcii este de 10 ani, termenul curgând însă din 18 iunie 2015, asta cu toate că certificatul a fost emis de abia zilele trecute. Legea îi dă voie solicitantului ca după cei zece ani să solicite o reînnoire a perioadei și, astfel, de acum încolo, Asociația poate să se considere titulară a mărcii „Transalpina Drumul Regelui”.

Este nevoie de acceptul acestuia

Certificatul de înregistrare a mărcii a fost publicat și pe pagina de internet a casei de avocatură cu care asociația cabanierilor a colaborat, Constantin Pănescu având postat acolo un mesaj prin care mulțumește pentru sprijinul primit. El spune că de acum încolo Asociația se va implica și mai mult în activitățile ce au legătură cu Transalpina. „Domeniile sunt diverse. Se face un spectacol nu știu de care sau un concurs de biciclete, de mașini, de orice doriți, și se folosește denumirea de Transalpina, pentru că aici are loc, nu se poate denumi așa fără acceptul nostru. Noi nu avem pretenții deosebite. Dorim în mod special să fim parteneri în organizarea diverselor activități pentru că, dacă suntem informați la timp, evident că nu ne vom opune la nicio acțiune care ajută dezvoltarea turismului pe Transalpina. Am notificat deja autoritățile și facem asta și către diversele asociații și organizații care se ocupă de diferitele manifestări ce au legătură cu Transalpina. La toamnă, de exemplu, la Sibiu are lor un festival de film ce e denumit Transalpina. Am discutat cu dumnealor, le-am dat acceptul să folosească denumirea, dar sunt și noi prezenți acolo ca și co-organizatori”, afirmă Constantin Pănescu.

Vizualizări: 6,986

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: