Pedeapsă pentru consilierul care l-a amenințat pe primar

Un consilier local din comuna gorjeană Lelești a fost condamnat la amendă penală pentru că l-a amenințat pe primarul Laurențiu Turcilă. Instanța a dispus însă amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Incidentul a avut loc înainte de alegerile locale din 2020, după un schimb dur de replici în legătură cu schimbarea unui indicator de circulație în localitate. 

„Te tai în bucăți!”, i-a spus atunci consilierul Silviu Popeangă primarului care a făcut imediat plângere la parchet. 

Alesul local a fost trimis în judecată pentru ultraj. „(…) Va stabili pedeapsa de 3000 lei amendă, corespunzătoare a 200 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 15 lei, în sarcina inculpatului Popeangă Constantin Silviu, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În baza art. 83 alin. 1 C.p., amână aplicarea pedepsei amenzii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.p., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, a decis, joi, Judecătoria Târgu Jiu.

”Nu sunt o persoană violentă”

Consilierul local va trebui însă să achite primarului daune morale de 2.000 de lei. Plus cheltuieli de judecată de o 1.000 de lei. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile. 

„Nu sunt o persoană violentă”, spunea Popeangă, după trimiterea în judecată. „Nu cred că primarul s-a simțit amenințat. El a venit să mă provoace, eu m-am enervat, am zis că o să-l tai bucăți. Nu vorbeam serios. Nu am dat niciun semn să mă apropii de el, aveam o rangă în mână, cu care încercam să montez un semn de circulație”, a explicat Popeangă, precizând că a avut nenumărate postări critice la adresa primarului, dar pe care nu le consideră amenințătoare.

Vizualizări: 2,095

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: