Pericol de explozie la fabrica de confecţii din Târgu Jiu

Un incendiu de proporţii s-a produs luni la ultimul etaj al clădirii Confecţia SA din Târgu Jiu. Cutii întregi cu umeraşe au luat foc din cauza aparatelor de sudură folosite în încăpere. Două autospeciale de pompieri au intervenit pentru lichidarea flăcărilor, fiind folosită inclusiv autoplatforma de lucru la înălţime. Intervenţia a fost riscantă pentru că în încăpere se aflau mai multe butelii cu oxigen şi gaz. Angajatele societăţii de confecţii, care lucrau la primul etaj, au fost trimise acasă.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 14.00, la etajul al treilea al fabricii de confecţii. Imobilul este administrat de un lichidator judiciar după ce Confecţia SA a intrat în faliment. Acesta a contractat o societate specializată care să dezafecteze nişte instalaţii metalice care se aflau la ultimul etaj al clădirii. „S-au dezafectat nişte instalaţii de abur şi când au tăiat fierul au sărit scântei pe o cutie cu umeraşe. Au ars nişte umeraşe. Atât, în rest nu e nimic. Etajul al doilea şi al treilea sunt dezafectate”, a declarat Cosmin Fătu, lichidatorul judiciar al Confecţia SA.

Intervenţie dificilă

Pompierii gorjeni spun că intervenţia a fost una dificilă din mai multe considerente. „Intervenţia a fost foarte dificilă şi riscantă atât din cauza faptului că în încăpere se aflau mai multe butelii cu oxigen şi gaz, cât şi din cauza fumului dens. Promptitudinea cu care au intervenit pompierii a făcut ca incendiul să nu degenereze şi să nu se producă explozii. Au ars materiale combustibile depozitate într-o încăpere de aproximativ 200 metri pătraţi. Cauza probabilă este focul deschis în spaţii închise. Câţiva angajaţi foloseau aparate de sudură în încăpere”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.

Au terminat serviciul mai repede

La ora respectivă, în cădire se aflau angajatele Tecnopiuma, societatea italiană care a preluat mare parte din activitatea Confecţia SA. Muncitoarele lucrau la etajul I. În momentul în care a izbucnit incendiul, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. În aceste condiţii, salariatele de pe cele trei secţii au fost trimise acasă cu două ore înainte să-şi termine programul de lucru. „Noi suntem muncitori, etajele superioare erau închise. S-a oprit curentul şi plecăm acasă”, a spus o muncitoare. „Nu ne-am speriat. S-a întâmplat sus, nu ştiu de la ce a luat foc. Au oprit curentul şi din cauza asta plecăm acasă. În mod normal la ora 16.00 se termina programul de lucru”, a spus o altă angajată.

Trei autospeciale de pompieri s-au deplasat la faţa locului, pompierii fiind nevoiţi să folosească macaraua de lucru la înălţime. Vântul le-a creat probleme salvatorilor, intervenţia finalizându-se abia după mai bine de o oră.

Cine plăteşte pagubele

Lichidatorul judiciar al Confecţia SA a spus că se va îndrepta asupra firmei angajate pentru a suporta pagubele produse. „O să suporte cheltuiala, intervenţia pompierilor. N-au fost atenţi, nu au respectat normele de securitate la incendiu”, a mai spus Cosmin Fătu.

Galerie foto



Vizualizări: 1,409

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: