Peste 800 de cercetași participă la Campul GETICA 2025 din Gorj

Comuna Arcani din județul Gorj devine, între 27 iulie și 2 august 2025, gazda a peste 800 de cercetași din țară și din străinătate, reuniți în cadrul Campului Național GETICA 2025 – „Întoarcerea la rădăcini”. Evenimentul este organizat de Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, alături de alte 12 centre locale ale Organizației Naționale „Cercetașii României”.
Campul reprezintă o tabără educativă în mijlocul naturii, unde tinerii cercetași vor învăța prin aventură, cooperare și jocuri, explorând în același timp tradițiile locale. Programul include drumeții în Munții Căpățânii și Vâlcan, activități de speologie și alpinism, ateliere meșteșugărești, competiții sportive, focuri de tabără și concerte.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu autorități locale și județene, instituții publice și parteneri economici, printre care: Consiliul Județean Gorj, Primăria Târgu Jiu, Primăria Arcani, Primăria Polovragi, Serviciul Județean de Salvamont, Inspectoratul de Jandarmi Gorj și Aprilia Park.
Campul GETICA 2025 se dorește a fi o experiență de reîntoarcere la valorile autentice, în spiritul prieteniei, curajului și conexiunii profunde cu natura.
Vizualizări: 917
Distribuie Trimite pe WhatsApp