Peştişani: Primăria face „curăţenie” în Colonia ACH

Zeci de locatari ai barăcilor ACH din colonia Peştişani s-au prezentat vineri dimineaţă la primărie, nemulţumiţi fiind de faptul că stau de peste două săptămâni fără curent în locuinţe, după ce furnizorul a întrerupt alimentarea cu energie. Autorităţile locale le-au transmis că situaţia se va rezolva numai dacă îşi vor achita restanţele la plata facturilor pentru energia consumată. Nemulţumit de faptul că mai mereu există acolo astfel de probleme, şi pentru că mulţi dintre locatari sunt “parveniţi”, primarul Florin Pavel este hotărât să facă anchete sociale pentru a vedea câţi din chiriaşi sunt într-adevăr cetăţeni ai comunei. În acelaşi timp, locatarii barăcilor ameninţă că vor sesiza Prefectura.

Cei peste 380 de chiriaşi ai barăcilor ACH din Colonia Peştişani sunt privaţi şi săptămâna aceasta de energie electrică pentru că nu şi-au plătit datoriile către furnizor, spun autorităţile locale. Câteva zeci de oameni s-au prezentat la sfârşitul săptămânii trecute în faţa primarului pentru a clarifica situaţia. “Am reuşit să-i aducem cu picioarele pe pământ. Trebuie să plătească şi să respecte contractul de închiriere. Le-am explicat că o să se treacă la reziliere pentru datorii mai vechi de 30 de zile la chirie şi utilităţi, iar ei au cam toţi. Au peste 30 de mii datorii către SC Util Bonus. Au recunoscut şi că se fură mult curent. Data trecută, din 6500 lei total factură, 3500 de lei nu s-a regăsit în contoarele lor. Ei fură, au instalaţii de furat şi plătim noi. Au partide separate, iar când se taie curentul se taie la toţi din transformator. Trebuie să plătească cei 7 mii lei către Succes, altfel nu se rezolvă problema”, a spus Florin Pavel, primarul comunei Peştişani.

Oamenii spun că fiecare locuinţă are contorul său şi nu înţeleg de ce familiile care şi-au achitat facturile pentru curent au fost lăsate în beznă. Aceştia spun că vor sesiza şi Prefectura în cazul în care săptămâna aceasta nu vor fi rebranşaţi. “Ne-au prezentat situaţia cu restanţele la curent pe luna martie, să ne prezinte situaţia la zi. Printre noi sunt şi care au plătit. Ei de ce nu au curent? Doar fiecare locuinţă are contor. Cei de la SC Util Bonus nu se implică şi încearcă să dea vina pe noi. Dacă nu se rezolvă situaţia cât mai repede o să mergem la prefect în audienţă”, a spus Vasile Popescu, locatar al barăcilor ACH.

Vor fi demarate anchete sociale

SC Util Bonus, societatea consiliului local, cea care încasează sumele aferente facturilor la utilităţi, dar şi chiria, este acum în insolvenţă. Autorităţile spun că lichidatorul judiciar nu îi va mai păsui pe locatarii care înregistrează datorii şi va rezilia contractele de închiriere. Mai mult, primăria va demara anchete, pentru a vedea care dintre locatarii barăcilor sunt de fapt şi cetăţeni ai comunei Peştişani. “De săptămâna viitoare o să pornim o comisie din partea primăriei care va face anchete sociale să vedem exact cine are dreptul să stea acolo şi cine nu. S-au aciuit din toate părţile aici. Numai 3-4 din foştii angajaţi ai ACH mai locuiesc acolo. Foarte mulţi dintre ei au case prin alte localităţi, unii chiar vile, alţii şi-au făcut case peste drum. Cei care nu au domiciliul acolo nu au ce să caute în respectivele locuinţe. Din acest moment, chiar dacă se eliberează vreo locuinţă nu o mai închiriem”, a mai spus primarul Florin Pavel.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: