Poștașii se pregătesc de proteste. Vezi ce nemulțumiri au!

Poștașii din județul Gorj pun la cale o serie amplă de acțiuni de protest, nemulțumiți fiind de nivelul salariilor, dar și de atitudinea pe care Ministerul Comunicațiilor o are față de această instituție. Radu Bălan, liderul de sindicat al poștașilor din Gorj, spune că nemulțumirea cea mai mare este aceea că nu s-a primit majorarea salarială negociată încă de câteva luni.

Sindicaliștii din Poștă pun la punct în prezent un plan de proteste ce vor avea loc în toată țara. Oamenii spun că sunt printre cele mai defavorizate categorii de bugetari în sensul că au cele mai mici salarii. ”Noi vrem majorarea salariului pentru că peste 50% din poștași au salariu între 950 lei, net vorbesc, și maxim 1.200 de lei. Nu mai putem suporta, dacă nu vor lua în seamă revendicările noastre vom face un protest amplu la București, vom înceta lucrul, mesajul salariaților este acela că vor să înceteze lucrul”, a spus Radu Bălan, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali, filiala Gorj.
Sindicaliștii susțin că un rol important în distrugerea Companiei Poșta Română îl are și Consiliul Concurenței care aplică amenzi nejustificate pe bandă rulantă. ”Consiliul Concurenței a cerut control la Poșta Română privind comisionul încasat de Poștă pentru plata pensiilor, comision care a scăzut în ultimii 15 ani de la 2,5% la 1%, desi modul de operare al acestui serviciu nu s-a simplificat. Nu înțelegem de ce acest comision este considerat ajutor de stat, ori plata unui serviciu prestat, în accepțiunea Consiliului Concurenței, acestea ar trebui distribuite gratis? În situația în care Statul Român aplică amenzi unei companii coordonate chiar de către el, nu face decât să mărească declinul acesteia”, a spus Radu Bălan, liderul de sindicat al lucrătorilor poștali din Gorj. Sindicaliștii amenință că dacă până la finele lunii nu se așează la masa negocierilor, atunci poștașii vor ieși în stradă.

Vizualizări: 284

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: