Vă spuneam mai demult că mă irită expresia ”pe praful ăsta” cu referire la criza economică şi la lipsa cheşului din buzunarele românaşilor. E o expresie vag şmecherească şi puternic promovată înspre statutul de clişeu pe care şi-l merită. Un fel de ”Românica”, dac-o ştiţi şi pe asta cumva. Culmea e că astăzi am văzut pentru prima oară o situaţie de viaţă în care expresia ”pe praful ăsta” se aplică perfect.

Se întâmpla la benzinărie. Multe lucruri cu tâlc se întâmplă la benzinărie. La benzinăria unde spăl eu maşina, în cartierul Militari, e ca în ”La ţigănci”. O ţigancă grasă, îmbrăcată în colanţi şi cu borsetă atârnată în jurul burţii şade ca un sfinx pe un scaun de plastic, străjuind intrarea în spălătorie. Are ceva din aerul de superioritate şi nobleţea unei matroane. Când îi spui ”interior exterior” oftează prelung, amintindu-şi probabil de vremurile când un tot tacâmul costa măcar 150. Lângă ea, unul dintre spălători, cu maiou rupt, pantaloni trei sferturi culoarea oului murdar de raţă şi şlapi dezlipiţi meştereşte ceva la un aspirator. La un moment dat îi scoate cu grijă sacul şi îl varsă încetişor într-un coş cu o mână, în timp ce cu cealaltă scormoneşte cu delicateţe înăuntru. La un moment dat, scoate scormonitoarea şi în mână i se ghicesc câteva monede de 10 bani. Să fi fost şapte, opt, poate chiar nouă. Nu cred că totalizau un leu, în orice caz.

-       Furăciosule! zice matroana dojenitor.

Prins cu fofârlica, ”furăciosul” se justifică:

-       Ce vrei, tanti, mi-a zis că pot să-i aspir tot măruntul de sub scaun, că nu se supără.

Morala? Dacă ştii să cauţi, găseşti bani şi pe praful ăsta.