Prejudiciul din dosarul Costoiu - Pescariu depășește 93 de milioane de euro

Prejudiciu uriaș calculat de DNA în dosarul în care gorjeanul Mihnea Costoiu este acuzat că, în 2009, pe când era secretar de stat în Ministerul Educației, a semnat cu Fundația Dinu Pescariu un act prin care a prelungit cu 25 de ani contractul de locațiune pentru Baza sportivă Cutezătorii.

Este vorba de un teren de 5,7 hectare lângă Lacul Tei, cu terenuri sportive și clădiri, pe care fostul tenisman Pescariu a construit restaurante și centre SPA. Potrivit DNA, actul adițional a fost semnat fără avizul juriștilor, în condițiile în care contractul din 2004 se afla în curs de reziliere.

Potrivit DNA, prin actul încheiat de inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin s-a stabilit, pe lângă chiria de 9000 euro/lună (la care se adaugă TVA), și acordarea gratuită de către de Fundația ”Dinu Pescariu”, a unor facilități în sumă de 400.000 Euro/an, constând în:
- antrenamente tenis - aprox. 120.000 euro/an (200 abonamente a 50 euro /lună pentru 12 luni),
- abonamente la Clubul sportiv - aprox. 100.000 euro/an (75 abonamente a 1350 de euro/an),
- teren de fotbal - aprox. 30.000 euro/an,
- facilități pentru elevi - 150.000 euro/an.

În realitate, imediat după preluarea Bazei ”Cutezătorii”, Fundația ’’Dinu Pescariu” îngrădise accesul elevilor și copiilor la baza materială (clădiri, terenuri de tenis, fotbal, piscine), proprietate a statului, împiedicându-i astfel să desfășoare activități științifice, culturale, sportive și artistice, mai arată DNA.
"Prejudiciul estimat, stabilit în urma cercetărilor, cauzat ministerului, pe perioada 2009-prezent este de aproximativ 93.481.200 euro, reprezintă diferența dintre sumele pe care Fundația Dinu Pescariu ar fi trebuit să le plăteasca MEN în urma exploatării construcțiilor si terenului din Baza Cutezătorii pentru perioada iunie 2009 – prezent și chiria plătită efectiv, respectiv 9.000 euro lunar", scrie în comunicatul DNA, în care se precizează că Mihnea Costoiu și Dinu Pescariu sunt sub control judiciar.

Vizualizări: 1,395

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: