Prigoană e ca parlamentarul la mall

Probabil invidios pe succesul mediatic al lui fiu-său, Silviu Prigoană (tatăl) a depus la Camera Deputaţilor o iniţiativă în care propune ca Parlamentul să fie mutat în Biblioteca Naţională, iar Casa Poporului să fie transformată în mall. Abia acum ne-am dat seama de ce l-a îndrumat Prigoană pe Honorius spre politică! Voia să-l ademenească într-o bibliotecă şi nu ştia cum să facă. Aşa, i-au ieşit paşii perfect. Dacă în ceea ce priveşte viitoarea casă a Parlamentului am găsit explicaţia, ne întrebăm de ce îşi doreşte Prigoană ca actualul Palat al Parlamentului să fie transformat într-un mall. Probabil tot pentru fiu-său. Speră că, având în vedere dimensiunile clădirii, distanţele între cinematograf, restaurante şi magazine de fiţe să fie atât de mari încât Honorius să se plictisească alergând între ele şi să meargă la Parlament, în schimb, poate-poate mai citeşte o carte. Dar pe cât puneţi pariu că nu se va întâmpla- Sau, dacă presupunem prin absurd că daravela va fi pusă în aplicare, am o presimţire că Prigoană al mic va găsi o metodă prin care să se poată descurca şi prin uriaşul mall rezultat. De exemplu, va propune un proiect de lege prin care să se permită mersul pe culoarele mall-ului în maşină. Dar doar dacă maşina costă mai mult de 100.000 de euro, bineînţeles. Chiar aşa, la cât e Casa Poporului, eu aş propune să se construiască în ea primul drive-in cinema indoor din lume. Am zis!

http://mantzy.wordpress.com/

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: