Primar revoltat: S-a ajuns ca în vremea comunismului

Finalul de an îi prinde pe mulți primari fără bani. Edilii se plâng că au terminat banii și vor rămâne cu facturi neachitate. Cel mai mult au adus dezechilibre în bugetele autorităților locale scumpirile la gaze și curent.

Nu au fost prevăzute sume suficiente pentru aceste capitole, așa că unii primari au fost nevoiți să întrerupă iluminatul public câteva ore pe timpul nopții. Nu asta este însă soluția, spune primarul comunei gorjene Bălănești.

„Nu sunt absolut deloc bine. Au fost aceste creșteri la energie care nu au fost prevăzute deloc la începutul anului, în buget. Pentru că facem niște estimări. Mai avem cheltuieli către furnizori care au făcut anumite lucrări și nu am reușit să le achităm și nu vom reuși, din păcate. Nu cred că va mai veni vreo rectificare bugetară”, a declarat primarul din Bălănești, Ovidiu Pungan.

Primarul a contestat și soluția găsită de mulți colegi de-ai săi care sting becurile din comună pe timpul nopții. Nici economia nu este substanțială la curent și nici oamenii din localitate nu se mai simt în siguranță noaptea, dacă se sting becurile pe ulițe.

„S-a ajuns ca în vremea comunismului, să oprești iluminatul public. Nu văd un lucru corect în asta”, a mai spus Pungan, într-o emisiune la Radio Infinit.

Vizualizări: 2,087

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: