Primăria Târgu Jiu a schimbat managerul de la Transloc. Este a doua selecție realizată de o firmă din Cluj

foto: Fostul director Alin Ușurelu și primarul Marcel Romanescu 

Primăria Târgu Jiu a schimbat managerul de la Transloc, înlocuind pe Alin Ușurelu, patron de firmă de transport, cu un patron de benzinărie, Claudiu Deheleanu. Selecția a fost făcută de firma de recrutare ARC Consulting SRL din Cluj, aceeași firmă care a numit directorii și la CE Oltenia. Această companie este contestată după numirea celor 3 directori de la CE Oltenia. 

Claudiu Deheleanu, manager al unei benzinării, a câștigat concursul pentru conducerea companiei de transport public din Târgu-Jiu, Transloc.

Deheleanu îl va succeda pe Alin Ușurelu, care a concurat și el pentru funcția de manager, dar a anunțat că nu va contesta rezultatul. Ușurelu a mai spus că nu știe detalii, pentru că este în concediu. 

Fostul director a mai menționat că a lăsat Transloc cu profit.

„Presupun că se dorește altceva, poate a deranjat că am scos societatea pe profit” a declarat Uşurelu presei locală. 

Primarul Marcel Romanescu susține că nu-l cunoaște pe noul manager, dar că va convoca o ședință, în această săptămână. pentru o primă interacțiune.
 
 

Vizualizări: 2,691

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: