Primăria Târgu Jiu anulează evenimentul de Ziua vârstnicilor

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice va fi marcată diferit în județul Gorj: în timp ce la Târgu Jiu autoritățile anulează evenimentul din lipsă de fonduri și restricții legislative, la Roșia de Amaradia seniorii sunt invitați la o sărbătoare cu masă festivă și surprize.
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice nu va mai fi sărbătorită, în acest an, în municipiul Târgu Jiu.
Primarul Marcel Romanescu a declarat că administrația locală nu dispune de fondurile necesare pentru organizarea evenimentului devenit deja tradiție.
„Nu se mai țin evenimentele în acest an, pentru că nici ordonanța nu ne permite, nici nu avem sumele necesare pentru a le putea organiza. Încercăm să fim mai atenți cu sumele pe care le distribuim și cred că toată lumea va înțelege că un an de zile nu e o mare tragedie”, a explicat Romanescu.
Edilul susține că restricțiile bugetare și cele impuse de legislația actuală nu permit organizarea unor astfel de manifestări. „Ne pare rău, știu că se obișnuiseră cu evenimentul acesta, era deja un eveniment tradițional, dar raportat la condițiile din momentul acesta e mai dificil. Când vom avea posibilitatea și când vom vedea că se schimbă ceva, le reluăm fără probleme, așa cum le-am organizat șapte ani la rând”, a mai adăugat primarul din Târgu Jiu.
În contrast cu situația din municipiu, la Roșia de Amaradia, Ziua Vârstnicului va fi marcată festiv, așa cum s-a întâmplat în fiecare an.
Primarul Liviu Cotojman a transmis public o invitație pentru seniorii din localitate.
„Ziua ‘Seniorilor’ din localitatea noastră întotdeauna este o sărbătoare. Ne pregătim astfel cu responsabilitate. Primăria Roșia de Amaradia și Consiliul Local invită în data de 4 octombrie 2025, ora 11:00, la Sala de Festivități, toți vârstnicii peste 60 de ani pentru a sărbători împreună acest eveniment important”, a transmis primarul Cotojman.
Evenimentul va include o masă festivă, momente speciale și surprize pregătite pentru cei mai în vârstă membri ai comunității.
Astfel, în timp ce unele administrații locale sunt nevoite să renunțe temporar la tradițiile dedicate seniorilor, altele fac eforturi pentru a le păstra și a oferi un moment de bucurie celor care au contribuit o viață întreagă la dezvoltarea comunității.
Vizualizări: 1,145
Distribuie Trimite pe WhatsApp