Primăria Turcinești şi-a înfiinţat propria firmă

Gunoiul produs de gospodăriile din Turcinești nu va mai fi ridicat de firma de salubrizare de la Bălești. Primăria a înființat propria firmă care să se ocupe de acest serviciu. Societatea se numește SC Util Gospmod SRL și are deja șapte angajați: conducători auto, tractoriști, îngrijitoare și muncitori necalificați. Administratorul acestei societăți este Dan Udrescu.

Primarul Dumitru Modrea spune că societatea se va ocupa și de administrarea rețelelor de apă și canalizare din comună. Edilul nu renunță astfel la ideea de a rezilia contractul cu Aparegio, furnizorul judeţean de apă-canal. „Primăria va lua apa înapoi. Am înființat un serviciu de salubrizare, o societate comercială cu acționar majoritar Primăria comunei Turcinești. În afara faptului că are ca obiect de activitate principal strângerea reziduurile menajere, voi lua și apa înapoi, pentru că acolo este locul ei. Aștept să termin cu rețeaua de canalizare. Sper că la sfârșitul acestui an vom termina și această investiție”, a declarat Dumitru Modrea, primarul comunei Turcinești.

Sc Util Gospmod funcţionează de la începutul lunii august. Pentru a nu se crea o confuzie, primarul Modrea a explicat că partea „mod” din denumirea societății vine de la „gospodărie modernă”. Autoritățile spun că prin înființarea acestei societăți au dat de muncă la câțiva cetățeni. „Gunoiul îl strângea firma de la Bălești. Primăria avea contract și plătea circa 4000-5000 de lei pe lună chirie la mijlocul de transport. La venirea mea, am găsit soluții și am cumpărat o mașină de gunoi. Am făcut în așa fel să putem să prestăm noi această activitate și acei 5000 de lei, să găsim soluții pentru a mai angaja o persoană sau două. Am mai dat de lucru la oamenii din comună”, a conchis primarul Modrea.

Vizualizări: 2,803

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: