Primăriile din Gorj care ar putea rămâne fără viceprimari. Vor să devină primarii dictatori?

Una dintre propunerile pentru reducerea cheltuielilor ar fi renunțarea la viceprimari în localitățile care au mai puțin de 1.500 de locuitori. Este vorba despre Săcelu, Arcani, Bărbătești și Ciuperceni. La nivelul județului Gorj sunt patru comune în această situație, însă doar în două sunt viceprimari. 


Potrivit informațiilor oferite de Direcția Județeană de Statistică, în luna ianuarie a acestui an în comuna Săcelu erau înregistrați 1298 de cetățenii, la Arcani 1343, la Ciuperceni 1457, iar la Bărbătești 1471.


Comunele Arcani și Săcelu funcționează de ani buni numai cu primarii.


"Noi nu am avut viceprimar de trei mandate. Asta a fost decizia majorității din Consiliul Local pentru a putea folosi bani in altă parte nu pentru indemnizația viceprimarului. Nu ne-a afectat că nu avem viceprimar", a declarat primarul din Arcani, Daniel Artistică Coiculescu.


"Noi nu avem viceprimar și consider că propunerea Guvernului de a nu mai fi viceprimari în localitățile sub 1500 de locuitori. Sunt primării care au și câte doi viceprimari și eu cred că nu se justifică. La comuna Săcelu în niciun caz nu este nevoie", a spus primarul Gheorghe Dumitrelea.


Nu de aceeași părere sunt edilii din comunele care au viceprimar dar numărul sătenilor nu depășește 1500.


"Presupun că nu avem variantă să alegem dacă vrem sau nu nu să rămână viceprimarului. Chiar daca noi avem numărul de locuitori la limită, suprafață comunei este foarte mare, avem opt sate, distanța între ele este și de 20-15 kilometri. Avem nouă funcționari, servicii descoperite, iar viceprimar este un sprijin real. Sper să se aplice din 2028 această propunere și până atunci poate ne mai înmulțim", a spus Claudiu Dragotă, primarul din Ciuperceni.


"Avem viceprimar și eu cred că această propunere nu se poate aplica retroactiv. Eu cred că se va putea de la următorul mandat din moment ce avem un viceprimar ales. Eu cred că astea sunt aberații. Nu poate cineva să vină să spună peste noapte că de mâine gata, nu mai sunt viceprimari niște oameni aleși. Nu ar fi bine nici pentru comunitate. Dacă eu plec în concediu sau mă îmbolnăvesc cine va semna în locul meu? Eu tot timpul mă consult cu viceprimarul. Vor să devină primarii dictatori?", a declarat primarul din comuna Bărbătești, Adrian Mangu.

Vizualizări: 2,091

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: