Primarul Romanescu explică de ce va primi Cseke Atilla titlul de cetățean de onoare al orașului

Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Târgu Jiu. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a explicat motivele pe care le-a luat în considerare în vederea acordării acestei distincții. Titlul de cetățean de onoare vor primi și prezentatorul gorjean, Cătălin Măruță dar și medicul Mircea Beuran. 

Concret, ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, deși nu este gorjean, a alocat 1.000 de miliarde municipiului Târgu Jiu, spune edilul. 

Romanescu a afirmat că Cseke Atilla, este singurul ministru care ce a promis a și realizat, şi că sunt câteva obiective la momentul acesta în derulare în Târgu Jiu, care sunt finanțate din bani alocați de ministru, dar și altele din perioada cutremurului, când  primăria municipiului Târgu Jiu a fost reabilitată.

"Toți banii care sunt astăzi pentru reabilitarea Colegiului "Tudor Vladimirescu" sunt de la  Ministerul Dezvoltării prin Fondul de Urgență. 

Au mai fost alocați bani pentru Palatul Copiilor, intervenții la bazinele de apă ale municipiului Târgu Jiu,  precum şi pentru  reabilitarea Colegiului "Tudor Vladimirescu", dar şi a unei structuri din cadrul Grădiniței "Vis de copil".

Mi-aș dori ca fiecare politician din județul Gorj și fiecare parlamentar sau secretar de stat să facă măcar cât a făcut Ceske Atilla pentru Târgu Jiu.", a spus acesta.

"Domnul ministru nu este gorjean, nu este un om care să fi fost susținut de gorjeni pentru Parlamentul României, sau pentru funcția din Minister, dar totuși s-a aplecat asupra nevoilor pe care le are municipiul Târgu Jiu și asta într-o perioadă de timp foarte scurt, am primit 450 de miliarde în două săptămâni de la cutremur. Banii aceștia au ajuns la Târgu Jiu pentru comunitatea noastră", a declarat primarul Romanescu.


"După o întâlnire pe care am avut-o acum trei ani la Târgu Jiu, cu primarii din localitățile din Gorj, am avut o discuție, mergând pe zona centrală cu domnul ministru, și mi-a solicitat un singur proiect pe care dumnealui îl consideră proiectul dumnealui de suflet și să îl poată finanța, proiectul acela este exact zona centrală pietonală care în momentul de față se reabilitează, adică Centrul civic al municipiului Târgu Jiu, care mai sunt încă 400 de miliarde.", a adăugat Romanescu. 

Vizualizări: 919

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: