Primele concluzii: Minerii au ars din vina lor

Minerii arşi foarte grav la Cariera Pinoasa au ajuns în această situaţie din cauza lor, că nu au respectat disciplina de muncă, a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan. Ancheta nu a fost finalizată, însă acestea sunt primele concluzii.

„Organele de stat au venit, vor face raportul lor, noi am trimis Corpul de Control şi vom face raportul nostru. Dar primordial este raportul Procuraturii şi al ITM. Le vom da publicităţii. Cauzele, la prima vedere, sunt legate de abateri privind disciplina muncii. Cel puţin în cazul celor doi arşi vorbim clar de nerespectarea regulilor de disciplină a muncii privind scoaterea, punerea sub tensiune”, a declarat secretarul de stat Vişan, care va fi vineri la Târgu Jiu, unde se va discuta inclusiv despre ultimele accidente de muncă.

De asemenea, accidentul de muncă de la Peşteana, unde un miner a murit, este verificat de Inspectoratul de Muncă Bucureşti, care s-a autosesizat. „În ceea ce priveşte celălalt accident mortal, ITM Bucureşti s-a sesizat din oficiu, a venit şi a început ancheta. În câteva zile vom avea un raport”, a spus Vişan.

În numai o săptămână, o persoană a murit, două au ars rău, fiind transferate în Belgia, şi alte două au fost rănite, una dintre acestea fiind un vietnamez care lucrează la CEO printr-o altă firmă. (A.A.)

Vizualizări: 4,058

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: