Primele subsoluri igienizate la Rovinari. Obligațiile proprietarilor!

Primăria Rovinari anunță că a finalizat procesul de igienizare a subsolurilor la blocurile A2, D2și C5, iar în acest moment se lucrează la blocurile D5 și S3.

"Din acest moment, locatarii blocurilor la care au fost încheiate lucrările pot să își amenajeze boxe la subsoluri, dar, totodată, sunt direct responsabili de păstrarea în bune condiții a subsolurilor. Locatarii au obligația de a remedia orice defecțiune apărută la instalațiile de apă sau canalizare și, de asemenea, le este interzis să arunce obiecte sau resturi alimentare în sistemul de canalizare", anunță primarul Robert Filip.

Primăria a stabilit și ce blocuri vor intra în procesul de igienizare a subsolurilor. Acestea sunt: I2, G1, A5, H4, T4, F2,S2, S4, S5, S6, R2, R4, R6, E3, P22, T6, I1, R1, H1,I4, T2, T5 ȘI T3.

"Vă reamintesc faptul că, Primăria și Consiliul Local al orașului Rovinari sprijină cetățenii în vederea igienizării subsolurilor blocurilor, subvenționând în totalitate costurile acestor operațiuni", a transmis primarul Filip.

Pentru a beneficia de această facilitate, este nevoie de îndeplinirea a două condiții:
• Fiecare proprietar trebuie să fie înscris în Asociația de Proprietari;
• Venitul mediu net pe membru de familiei nu trebuie să fie mai mare decât salariul mediu net pe țară, respectiv 3.176 lei.

Trebuie precizat faptul că această facilitate oferită de Primărie și Consiliul Local este posibilă în urma achiziționării unei vidanje în valoare de aproxiamtiv 200.000 de euro.

"Constituirea proprietarilor în Asociații de Proprietari facilitează accesul primăriei la accesarea de fonduri europene destinate anvelopării blocurilor. Multumesc angajaților societății Servicii publice locale Rovinari pentru efortul depus și îi asigur de sprijinul meu necondiționat", a mai comunicat primarul din Rovinari.

Galerie foto


Vizualizări: 1,889

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: