Cel mai modern dispensar de pe Valea Amaradiei, inaugurat la Stejari

Localnicii din comuna gorjeană Stejari nu vor mai fi nevoiți să străbată zeci de kilometri să ajungă la spital. În curând, va fi inaugurat în comună un dispensar modern. Autoritățile au investit în clădirea în care funcționa vechiul dispensar și se încearcă să aducă, pe lângă medicul de familie, și alți specialiști.

Dispensarul va fi inaugurat în câteva zile, a anunțat primarul din Stejari, Robert Păiuși. De aproape 50 de ani, clădirea nu a mai fost reabilitată. Acum a fost modernizată și dotată cu tot ce are nevoie ca să poată primi acolo asistență medicală toți localnicii din comună.

„Suntem la câteva zile distanță de inaugurarea celui mai mare dispensar de pe Valea Amaradiei. După o jumătate de secol, nu mai suferise o asemenea investiție. De la cărămidă l-am luat. Este o clădire de aproape 500 de metri pătrați, formată din trei corpuri. S-a schimbat tot ce înseamnă interior, exterior, zidărie, învelitoare, toalete, gresie, totul a fost luat de la zero”, a declarat primarul, la Radio Accent.

În dispensar, va avea cabinet un medic de familie. Pe lângă acesta, autoritățile încearcă să convingă și alți specialiști să-și facă program la Stejari. „În primul corp, vom avea medicul de familie, asistentul și medicul cardiolog cu care sunt în discuții. În corpul doi, vom avea medicul stomatolog și în celălalt, asistența comunitară și socială. Chiar mă mândresc cu el. De-a lungul anilor, majoritatea cetățenilor veneau și stăteau pe timp de iarnă în primărie cât așteptau la dispensar. Acum avem un dispensar modern, cu apă caldă, clădură, la standarde europene. Sperăm să fie de folos”, a mai explicat primarul din Stejari. (A.A.)

Vizualizări: 3,316

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: