Probe dispărute din dosarul unei crime cu autor necunoscut

Cazul Igeanu, tânărul care a stat nouă luni în puşcărie pentru crimă, iar apoi a fost achitat, este în continuare analizat de presa de specialitate. Lumea Justiţiei scrie despre faptul că din dosarul instrumentat de procurorul gorjean Gheorghe Emil Moţa au dispărut probe. Mai exact, un fir de păr de sub unghia victimei nu a mai ajuns la INML, unde a ajuns doar un plic gol. Judecătorii au văzut în dosar şi multe inadvertenţe cu privire la arma crimei, care nu a fost găsită niciodată. Mai mult, pe hainele victimei a fost găsit ADN-ul unchiului lui Igeanu, cel care a şi recunoscut iniţial crima, dar nu a fost luat în calcul de anchetatori. În schimb a fost arestat preventiv tânărul Igeanu şi ţinut nouă luni într-un penitenciar de maximă siguranţă, unde a fost bătut de alţi deţinuţi. După ce a fost achitat definitiv, Igeanu a anunţat că va cere daune statului român, pentru erorile comise de procurorul Moţa şi judecătorul Constantinescu.

Publicația on-line lumeajustiției.ro a continuat ancheta despre dosarul în care gorjeanul Constantin Mihail Igeanu a fost trimis în judecată și condamnat pe nedrept la închisoare cu executare. Jurnaliştii au prezentat decizia Curţii de Apel Craiova, care a stabilit că Igeanu este nevinovat, deşi Tribunalul Gorj îl condamnase la 20 de ani.

Plicul cu un fir de păr era gol

Magistrații de la Craiova au precizat în motivarea sentinței prin care l-au achitat pe Igeanu în 29 noiembrie 2012 că una din probele de la dosar a dispărut pe drumul de la Târgu Jiu la București.

”În privința urmelor biologice descoperite asupra victimei, se constată că, în timpul examinării cadavrului, realizată la data de 07 iulie 2010, s-a descoperit că pe mâna stângă, sub unghia degetului mijlociu, a fost identificat un fir de păr cu lungime de 4 – 6 centimetri, care a fost ridicat, depozitat într-un plic, dar care a fost pierdut în timpul transportului către Institutul National de Medicină Legală București (în raportul de expertiză medico-legală examen ADN, fila 392, s-a arătat că la deschiderea plicului s-a constatat că acesta nu conține firul de păr corp-delict); de asemenea, s-au recoltat urme biologice prin periaj subunghial, de la ambele mâini ale victimei, iar la examinare s-a descoperit că acestea conțineau atât ADN-ul victimei Ciuteanu Nicolae, cât și ADN-ul martorului Albeanu Gheorghe, în timp ce, pe hainele ridicate de la inculpatul Igeanu Mihail Constantin nu s-a descoperit decât ADN-ul acestuia”, au consemnat judecătoarele Mirela Ciurezu Gherghe si Ana Maria Spiridon, de la Curtea de Apel Craiova.

Lipsește și arma crimei

Magistrații din Bănie au avut și alte argumente pentru a-l achita pe acesta. O serie de contradicții care la instanța de la Târgu Jiu nu au fost observate arată cât de ușor se pot decide totuși 20 de ani de închisoare pentru un om. Culmea este că unchiul lui Igeanu, Gheorghe Albeanu, cel care a declarat de la început că a comis crima, ar putea fi în continuare autorul pe care ar trebui să-l caute anchetatorii. O eventuală reluare a cercetărilor va fi îngreunată și de faptul că arma crimei, respectiv cuțitul cu care a fost înjunghiată victima, nu a fost descoperită niciodată, deși la dosar sunt tot felul de versiuni pe această temă, judecătorii având, în schimb, dubii și cu privire la locul în care s-a comis omorul.

“Se constată că în faza de urmărire penală s-au prezentat trei variante asupra cuțitului corp-delict, după cum urmează: mai întâi a fost examinat un cuțit prezentat de martorul Albeanu Gheorghe, care, în faza inițială a urmăririi penale, a recunoscut că a ucis pe victimă, respectiv că, pe fondul relațiilor conflictuale cu acesta, în cursul nopții de 06/07 iulie 2010 s-a deplasat în zona unde avea animale la pășunat, terenul respectiv fiind situat în vecinătatea locuinței victimei și a martorului Teodorescu Gheorghiu și, observând prezența victimei la poarta sa, s-a întors în domiciliu (situat la 300 de metri față de locuința victimei), s-a înarmat cu un cuțit și a revenit, aplicând victimei o singură lovitură cu cuțitul respectiv, după care a fugit la locuința sa, unde a spălat cuțitul într-o oală cu apă, în afara locuinței și apoi l-a depozitat într-un sertar în bucătărie“, precizează judecătorii.

Variantele 2 și 3

Contradicțiile pe tema armei crimei nu se opresc însă aici. Magistrații craioveni au avut la dispoziție și alte variante, care însă par a fi și ele departe de realitatea pe care trebuiau să o descopere anchetatorii. “În varianta a doua s-a reținut că inculpatul a fost înarmat cu un cuțit în timpul discuției cu victima Ciuteanu Nicolae, care îi aparținea și pe care l-a utilizat pentru agresarea victimei ulterior, în raport de declarația martorului Goșa Nicolae care relatează că “inculpatul se certa cu victima, ținea mâna în dreptul buzunarului din partea dreaptă și era pe punctul de a-l lovi”, aspecte pe care martorul nu le mai susține cu ocazia declarațiilor ulterioare, date atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești“, menționează magistrații, conform luju.ro.

O a treia variantă complică și mai mult ancheta pentru judecătorii craioveni, colegii lor de la Gorj neavând însă astfel de probleme. “În a treia variantă s-a susținut că inculpatul, revenind la locul unde se afla victima, fie la podeț, fie pe distanța dintre poarta locuinței sale și podeț, a dezarmat-o pe aceasta de cuțit și i-a aplicat lovitura letală, după care a intrat în curtea victimei, a spălat cuțitul și l-a îngropat apoi la rădăcina unui copac din perimetrul respectiv (varianta susținută de martora Mudăvoiu Aurelia în declarația dată în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești), aceeași teză, a absenței unui cuțit din locuința victimei, fiind prezentată și de martorul Goșa Nicolae în declarația din 29 martie 2011“, se arată în motivarea sentinței.

Cuțit căutat cu detectorul de metale

Anchetatorii gorjeni au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a descoperi arma crimei, iar pentru asta au folosit și un detector de metale. Nu au găsit însă nimic, iar asta a complicat și mai mult datele problemei, dar doar pentru magistrații Curții de Apel Craiova. “Ori, în faza urmăririi penale s-a procedat la cercetarea zonei cu un detector de metale, verificându-se toți copacii din perimetru, dar fără a fi găsite obiecte care să intereseze cauza. Din analiza riguroasă a probelor testimoniale reținute ca obiective și concludente la stabilirea activității inculpatului, se constată însă numeroase inadvertențe”, mai spun judecătorii care au decis că nu Igeanu este autorul crimei de la Roșia de Amaradia din vara lui 2010.

Vizualizări: 351

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: