(continuare din numărul precedent)

 „În afară de vechimea lui uimitoare, modul de prezentare prin imagini, favorizat de inconștient, are avantajul simplei utilități. O imagine poate fi ținută minte pe de-a întregul, pe când un eseu nu. Cantitatea de informații conținută de creierul unui om mediu este enormă. Dar forma în care acestea rezidă în creier este necunoscută. Poți să citești o mie de cărți și să fii capabil să porți conversații în temă despre toate, fără să-ți amintești nici măcar o frază din text.

Când iei o pauză să reflectezi și spui „Stai să mă gândesc, cum să-ți explic...”, scopul tău este să resuscitezi o idee din marea aceea de știm-noi-ce și să-i dai o formă lingvistică, pentru a o putea exprima. Dacă faci o încercare să explici acea idee și interlocutorul spune că n-a înțeles, probabil o să-ți cobori din nou bărbia și-o să te gândești la un alt mod de-a o spune. Sau poate nu. Când fizicianul Dirac primea plângeri de la propriii studenți, care îi spuneau că n-au înțeles ce tocmai a zis, Dirac nu făcea decât să repete mot-a-mot ce spusese deja.

Inconștientul e preocupat de reguli, dar aceste reguli vor avea nevoie să cooperezi. Inconștientul vrea să te ghideze în viață, în general, dar nu-i pasă ce fel de pastă de dinți folosești. Și, deși calea pe care ți-o deschide poate fi largă, nu implică niciodată să te arunci de pe o stâncă. Putem vedea asta în vise. Acele coșmaruri îngrozitoare care ne trezesc din somn sunt pur grafice. Nimeni nu vorbește. Să visezi că te prăbușești e un vis foarte vechi și foarte întunecat. Uneori un prieten poate să înțeleagă sensul unor astfel de vise, iar noi nu. Inconștientul ți le oferă intenționat așa, enigmatice și greu de deslușit, pentru că vrea să te gândești bine la ele. Să le ții minte. Nu spune că nu ai voie să ceri ajutorul prietenilor.

Ca să repetăm: inconștientul este un sistem operativ biologic, în timp ce limbajul nu este. Sau nu încă. Trebuie să aveți grijă dacă vreți să-l invitați pe Descartes la această masă. În capacitatea copiilor mici de a-l învăța, cu toate regulile lui complexe și complicate, vedem manifestarea lentă a unor tehnici înnăscute.

M-am gândit în mod repetat la problema Kekule, pentru vreo doi ani, fără să fac mari progrese. Apoi, într-o dimineață, după ce am luat cu George Zweig unul dintre celebrele noastre prânzuri de câte zece ore, în timp ce goleam un coș de gunoi din dormitor în pubelă, am realizat brusc că știu răspunsul. Sau că știu că știu răspunsul. Dar mi-a luat câteva minute să-l pun laolaltă. M-am gândit că, deși eu și George discutaserăm ore întregi despre cogniție și neuroștiință, nu vorbisem deloc despre Kekule și problema lui. Dar ceva din conversația noastră a stârnit, în mod nerostit, această comparație. Răspunsul e simplu, desigur, odată ce-l știi: inconștientul pur și simplu nu e obișnuit să ne dea instrucțiuni verbale și nu e deloc fericit să încerce. Obiceiurile vechi de 2 milioane de ani sunt greu de înfrânt. Când i-am spus lui George teoria mea, mi-a zis: „Pare că e corect ce spui”. Ceea ce m-a mulțumit profund, pentru că George este un tip foarte deștept.

Inconștientul pare să știe o grămadă de lucruri. Ce știe despre el însuși? Știe că o să moară? Ce crede despre asta? Pare o cumulare de talente și personalități, nu doar o entitate singură. E puțin probabil ca departamentul responsabil cu scărpinatul să se ocupe și de rezolvarea problemelor matematice. Poate să îndeplinească mai multe sarcini concomitent? Știe doar ce vrem noi să știe? Sau (cum e mai plauzibil) are acces direct la lumea din afară?  Unele dintre visele pe care ne străduim să ni le explicăm sunt dureroase și foarte profunde, altele pot fi extrem de frivole. Și faptul că nu pare la fel de insistent în a ne repeta fiecare vis, sugerează că inconștientul ia decizii în urma unei analize interne. Și chiar e atât de bun în rezolvarea problemelor sau e doar foarte abil în a-și aminti propriile greșeli? De unde are acest mod de a înțelege lucrurile pe care conștientul nostru este atât de invidios? Cum am putea să-i punem toate aceste întrebări? Sunteți siguri?”