Produs petrolier, la robinet. Ce au confiscat poliţiştii!

update: Poliţiştii au confiscat astăzi de la reţelele de hoţi de produse petroliere 10 mii de lei, două tone de ţiţei, 150 de recipiente în care era transportat combustibilul furat din conducte. Totodată au fost indisponibilizate trei autoturisme.

Ţiţeiul extras de Petrofac Ţicleni şi transportat spre rafinărie a îmbogăţit mai mulţi gorjeni care s-au branşat la conductă. O familie de romi din satul Cojani, comuna Albeni, a avut norocul ca ţeava să treacă prin curtea lor, aşa că au montat un robinet de la care vindeau în veselie produs petrolier, reuşind să îşi facă ditamai vila fără să aibă altă ocupaţie.

Este doar una din constatările celor 18 percheziţii efectuate astăzi de IPJ Gorj, sub coordonarea unui procuror de la Tg Cărbuneşti. De-a lungul Blahniţei au fost găsite alte 12 robinete montate în conductă, de unde se fura combustibil.

Percheziţiile vin la scurt timp după ce Petrofac a anunţat că pleacă din Gorj, din cauza pierderilor din ultimii de ani, iar 900 de salariaţi se întreabă care va fi soarta lor.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: