Program special la Centrul de Transfuzii din Târgu Jiu

Din dorinţa de a avea cât mai mulţi donatori şi de a nu mai avea probleme cu stocurile de sânge, conducerea Centrul de Transfuzii din Târgu Jiu caută tot felul de soluţii. Pentru că sunt mulţi donatori care nu pot merge în timpul săptămânii la centru, sâmbătă este program special la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu.

Sâmbătă, 1 februarie, între orele 8.00-11.00, sunt asteptaţi la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu toţi gorjenii care vor şi pot să doneze. "Donează sânge, fii generos! Sângele este o resursă naţională, donarea de sânge este un act voluntar, anonim şi neremunerat. Îi așteptăm pe toți cei care doresc să doneze sânge, la sediul nostru, mai ales pe cei pe care programul încărcat de lucru din timpul săptămânii i-a împiedicat să doneze", anunţă conducerea centrului.

Pe pagina de facebook a centrului s-au arătat interesate de acţiune aproximativ 60 de persoane, iar 10 vor participa la acţiunea de donare de sânge.

Vizualizări: 1,748

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: