Cât de tâmpit poţi să fii ca nici măcar în ceasul al 12-lea să nu accepţi că, împotrivindu-te de-a pururi la orice fel de acţiune a guvernului ţării care te-a făcut parlamentar, rişti să fii catalogat ca luptător împotriva intereselor naţiunii. În niciun stat din lumea afectată de criză opoziţia nu s-a comportat ca la noi şi chiar dacă a vociferat împotriva măsurilor dure promovate de putere, până la urmă interesul naţional a primat în lupta lui cu interesul de gaşcă, de partid. La noi este ca la nebuni: opoziţia nu mai vrea să facă parte din legislativul ţării şi şi-a făcut parlament separat pe holuri sau în studiourile televiziunilor mogulilor. Pentru că se plictisise şi ea de sloganul care ne-a terorizat pe toţi: ”Jos Băsescu” l-a schimbat cu „Jos Anastase”. Pe acesta îl înţeleg, noua obsesie a opoziţiei este femeie, iar ceilalţi par toţi bărbaţi!

Deşi toate legile care ar trebui acum votate în parlament şi a căror urgenţă este dată de cerinţa creditorilor ar putea pune o oarecare ordine în sistemul pervertit, ticăloşit şi corupt, creat de-a lungul celor 20 de ani, opoziţia nu vrea şi gata. Dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pentru ele, opoziţia ţop la Curtea Constituţională, dacă guvernul vrea să reorganizeze sistemul energetic, dorinţă pe care a avut-o şi guvernul liberal condus de Tăriceanu, atunci săgeţile opoziţiei, ţop la instanţă să conteste acţiunea guvernului. Guvernul acesta, bun sau rău cum este el, nici nu poate să respire că-i e contestată respiraţia la judecătorie.

A ajuns justiţia din România să guverneze ţara! Tocmai justiţia despre care presa care încă nu se preacurvise în urmă cu ceva ani scria de i se rupea pixul în două despre celebrele procese în care judecători cu ştaif profitau din plin de statutul de inamovibilitate şi cel de  independenţă ca să-şi facă mendrele cu legile pe care le-au tratat ca pe prostituate. Cazul de la Vâlcea unde judecătorii le-au dat câştig de caută câtorva petenţi care au contestat şi câştigat reducerea salariului cu 25% este unul care te lasă fără replică. Judecătorii de aici au împărţit „beneficiarii” tăierilor salariale în şmecheri şi proşti, în ultima categorie incluzându-i pe cei care dintr-un motiv sau altul nu s-au adresat instanţei.

Cea mai la îndemână scuză pe care o au aceştia atunci când sunt prinşi în corzi este aceea că legile sunt neunitare, anacronice, în contradicţie unele cu altele. Păi cine a făcut legile dacă nu colegii lor jurişti din Parlament? Cine-l împiedică pe un judecător care ştie că o lege este strâmbă să se adreseze în calitate de simplu cetăţean care trăieşte în această ţară Guvernului sau parlamentului să ceară îndreptarea legii cu pricina? N-am văzut niciodată judecători intraţi în grevă pentru că o lege sau un grup de legi nu sunt constituţionale, nu sunt drepte, nu sunt...

A ajuns preşedintele ţării să se milogească de judecători să deschidă ochii şi să vadă prăpastia care se întinde şi la picioarele lor? N-am văzut în România nici o categorie profesională mai vocală, mai agitată, mai obraznică şi mai infatuată şi mai hulpavă decât clanul judecătorilor!