PROTEST: Au tăiat copacii ministrului Mediului

Persoane necunoscute 'au tăiat circa 30 de copaci' de pe proprietatea privată a ministrului polonez al mediului, Jan Szyszko, autorul unei legi controversate care a dus la defrișări masive în Polonia, a anunțat marți poliția poloneză.

Treizeci și trei de brazi și de tuia, cu o înălțime între 3 și 7 metri, au fost tăiați pe proprietatea ministrului, la Tuczno (nord-est), 'cu ajutorul unui fierăstrău mecanic', în noaptea de duminică spre luni, a precizat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliției locale, Beata Budzyn.

Mass-media poloneze sugerează că incidentul 'ar putea fi un act de răzbunare împotriva 'legii Szyszko', ce le permite, de la 1 ianuarie, persoanelor particulare să taie copacii de pe proprietățile lor fără a mai cere o autorizație oficială, cu rare excepții.

Organizațiile ecologiste estimează că această lege a provocat deja defrișări masive pe întreg teritoriul Poloniei.

Înainte de această lege, tăierea unui copac al cărui diametru depășea 25 sau 35 de cm, în funcție de specie, necesita o autorizație din partea autorităților locale de mediu. (A.A.)

Vizualizări: 511

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: