Puiu Diaconescu, dorit în PSD

Vicepreşedintele PNL Gorj, Puiu Diaconescu, aflat într-un soi de conflict cu propriul partid, este dorit în Partidul Social Democrat. Preşedintele PSD Târgu Jiu, Aurel Popescu, a explicat de ce. „Puiu Diaconescu a fost om de echipă, a dovedit că poate să lucreze bine în echipă, am mai fost coleg cu Puiu Diaconescu în organizaţii politice”, a spus Popescu. Acesta a precizat că îl cunoaşte şi ca om de afaceri care are grijă să câştige toate părţile. „Sunt convins că dacă domnul Puiu Diaconescu revine în PSD revine şi cu acel primar cu care a plecat”, a mai spus Aurel Popescu, referindu-se la primarul de la Crasna, Aurel Vamvu.

Puiu Diaconescu a fost în trecut vicepreşedinte PSD Gorj, dar a plecat după o ceartă cu Ion Călinoiu. În ultima vreme îşi exprimă public nemulţumiri la adresa purtătorului de cuvânt din PNL Gorj, Denisa Şuţă, asta deşi meciul lui este cu preşedintele Dan Vîlceanu, pe care nu are curajul să îl atace public. În schimb, Puiu Diaconescu îi reaminteşte zilnic lui Dan Vîlceanu, prin postări pe pagina de socializare, cât de mult l-a ajutat în campania electorală.

Interesant este că Puiu Diaconescu este dorit şi în ALDE de unii lideri. (R.S.)

Vizualizări: 681

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: