Radu Miruță în vizită la Salina Praid

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a făcut astăzi o vizită la Salina Praid, alături de ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Ministrul a declarat că a constatat personal că realitatea din teren este „dureroasă” și că statul român „a călcat în picioare dreptul oamenilor din zonă la o viață demnă și prosperă”. Potrivit acestuia, lucrările urgente de consolidare nu vor fi finalizate până la termenul asumat – 1 iulie – iar întârzierile nu sunt cauzate exclusiv de factori imprevizibili.
„Mai sunt de făcut 70 de suduri pentru conductele de 2 metri diametru, dar într-o zi bună se fac cel mult 5-7. Dacă nu plouă, impactul în aval este controlabil : acum tot debitul Corundului este pompat la intrarea în zona care sărează apa și este deversat 600 m mai jos.
Galeriile fostei mine sunt pline ochi cu 6 milioane de metri cubi de apa ajunsă la saturație. Pe alocuri apar surpări de pereți/tavan care dislocuiesc si scot la suprafață un volum asociat de apă sărată. Cand plouă, la fel. ”, a spus Miruță.
Ministrul a criticat dur administrațiile anterioare spunând că s-a greșit „cu bună știință”, promițând că cei vinovați vor fi trași la răspundere.
„Da, s-a greșit la Praid. Se știa bine ce trebuie făcut, însă nu s-a făcut. Deci nu vorbim de o greșeală „abstractă”. Sunt oameni, cu nume și prenume, care au luat decizii greșite privind salina. Și vă asigur: vor răspunde pentru asta.”, a subliniat el.
Începând de mâine, localnicii pot depune dosare pentru a primi sprijin de stat în valoare de 15% din cifra de afaceri realizată în 2024.
Ministrul a mai precizat că este preocupat ca această resursă de sare să fie în continuare valorificată astfel încât comunitatea să-și poată relua activitatea .
"să atacăm muntele de sare dintr-un alt punct, iar odată cu asta întreaga comunitate locală să revină la ceea ce făcea înainte. ", a transmis Radu Miruță.
„A venit vremea ca statul să nu mai întoarcă privirea când greșește.Iar cei care au afectat viețile oamenilor să dea socoteală.”, a conchis Miruță.
Vizualizări: 831
Distribuie Trimite pe WhatsApp