Recital de poezie și folk cu fiica și nepoata marelui poet Adrian Păunescu la Târgu Jiu

Poezia se întoarce la oameni prin vocea unei familii care a scris istorie în cultura românească. Ana Maria Păunescu, fiica regretatului poet Adrian Păunescu, și Alexandra Păunescu Șerban, nepoata acestuia, vor susține marți, 1 iulie, de la ora 17:00, un recital de poezie și muzică folk la Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Târgu Jiu.
Evenimentul este dedicat sufletului și artei care vindecă, într-un format cald, intim, unde publicul este invitat să redescopere puterea cuvântului rostit și cântat. Vor fi lecturi din creațiile proprii, momente muzicale și gânduri împărtășite cu sinceritate.
„Este o poezie care trece dincolo de cuvinte și ajunge acolo unde trebuie să ajungă orice gând nobil: în sufletele oamenilor”, spune Ana Maria Păunescu, care păstrează vie moștenirea artistică a tatălui său, dar și o duce mai departe prin fiica sa, Alexandra.
Cele două artiste vor aduce la Târgu Jiu o seară de neuitat, dedicată celor care cred în forța poeziei și în frumusețea cuvintelor rostite din inimă.
Intrarea este liberă, iar organizatorii îi așteaptă pe toți iubitorii de cultură la această întâlnire cu un nume legendar al literaturii române, transmis din generație în generație.
Vizualizări: 487
Distribuie Trimite pe WhatsApp