Remiză în primul amical al pandurilor

Pandurii Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul amical disputat miercuri seară în companiei formaţiei croate Osijek, în cadrul cantonamentului de la Maribor (Slovenia). A fost primul meci pe banca tehnică a Pandurilor pentru Petre Grigoraş, de la revenirea la formaţia gorjeană.

Pandurii au început meciul în următoarea formulă: Stanca - Bunoza, Piţian, Unguruşan, Acsinte - Mrzljak, Muntean, Nistor, Voiculeţ - Hora, Trifu. Rezerve: Lazar, Vasiljevic, Buleică, Pleaşcă, Grecu, Răuţă, Bărbuţ, Negrilă, David, Trocan, Şendroiu, Dodoi, Dănăricu, Pîrcălabu, Predescu, Amir, Erdei, Mărgărit.
Tot miercuri, Petre Grigoraş, împreună cu antrenorii din staff-ul tehnic cu care va lucra la Pandurii Târgu Jiu, a condus primul antrenament al echipei în stagiul de la Maribor. Staff-ul tehnic al antrenorului Petre Grigoraş îi va avea în componenţă pe: Marian Dinu – antrenor secund, Dan Moţei – antrenor cu portarii şi Ciprian Prună – preparator fizic. Echipa a fost antrenată în prima săptămână a pregătirii din Slovenia de staff-ul fostului antrenor Edward Iordănescu, cei trei antrenori Ionuţ Stelescu, Radu Alexandru şi Bogdan Pârvu părăsind tot miercuri cantonamentul echipei Pandurii.

Vizualizări: 510

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: