Reorganizare la o Instituție din Gorj. Cine este noul director

Alexandra Popescu este noua directoare a Direcției de Familie și Tineret, o instituție înființată de Gabriela Firea, înainte de a părăsi Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Astfel, Popescu, transferată de la Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului Gorj, a ajuns la sediul instituției cu decizia de numire în funcție, însă nu sunt clare și atribuțiile sale. Cine este Alexandra Popescu și cum a ajuns să conducă o instituție care apare doar pe o hârtie nu se știe. 

Horațiu Gorun, director la Direcția de Tineret și Sport, confirmă numirea și spune că urmează o reorganizare a instituției. 

”Reorganizarea asta se tot încearcă de vreo doi ani de zile la nivel central. Unul dintre paşii reorganizării ar fi înfiinţarea Direcţiilor de Familie şi Tineret, precum şi înfiinţarea Direcţiilor de sport, astfel ar urma ca Direcţiile Judeţene de Sport şi Tineret, care momentan sunt în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Sport, au fost înainte la Ministerul Tineretului şi Sportului, să se despartă de componenta de tineret, adică rămâne componenta de sport la Direcţia de Sport şi componenta de tineret să plece la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Reorganizarea se tot încearcă de doi ani de zile, sunt nişte paşi de făcut. Acum trebuie văzut când se va întâmpla, când se vor finaliza paşii. E o chestiune de durată, nu e o chestiune de azi pe mâine. Avem o colegă care a fost desemnată să conducă Direcţia de Familie şi Tineret la nivel judeţean. Cred că până în decembrie, urmând a se vedea ce se va întâmpla. Cam astea sunt datele momentan, ce urmează o să vedem Deocamdată acestea au fost lucrurile care s-au petrecut. Ceea ce urmează în ceea ce priveşte personalul, patrimoniul şi celelalte etape ale procedurii de separare aşteptăm să vedem paşii pe care îi vor face autorităţile centrale şi ce ne vor transmite în teritoriu”, a explicat acesta.

Vizualizări: 7,884

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: