Riscă să rămână cu mieii de Paște în stână. „Nu avem voie să vindem!”

Fermierii din Gorj riscă să rămână cu mieii de Paște nevânduți. Pe de o parte, din cauza pestei, pe de altă parte, din cauza coronavirusului. În județul Gorj, sunt cele mai multe focare de pestă porcină din țară așa că în aproape toate localitățile este interzisă comercializarea animalelor de orice fel și a cărnii din exploatațiile oamenilor.

După ce, înainte de Crăciun, mulți fermieri nu au avut posibilitatea legală să vândă carnea și mulți au rămas cu porcii nevânduți, situația pare că se repetă și înaintea sărbătorilor pascale.

Peste 70 de focare de pestă porcină au fost identificate în județul Gorj așa că au fost impuse restricții dure. „Nu se mai poate comercializa carne de niciun fel, nici animale nu mai pot fi vândute. Sunt afectate cam toate localitățile din județ. Este interzisă vânzarea de animale”, a transmis Robert Spînu, directorul Direcției Sanitar Veterinare Gorj.

Localitatea Țânțăreni este printre cele afectate de pestă și nu că ar fi multe cazuri. Un singur porc bolnav a fost identificat. Chiar și-așa, au fost impuse restricții. Înainte cu nici două luni de Paști, fermierii din localitate nu știu unde își vor putea vinde mieii. „Cei mai mulți vindeau către export, către Grecia sau țările arabe. Acum riscă să piardă contractele. Oamenii nu știu unde vor vinde carnea. Târgul de animale, un târg cu o tradiție de peste 100 de ani, stă închis în continuare”, a spus primarul din Țânțăreni, Robert Ciutureanu.

Oamenii au pregătit mieii pentru vânzare, dar nu știu ce vor face cu ei. „Nu știm ce o să facem. Eu am pregătit cam 200 de miei. Au în jur de 25 de kilograme, dar nu știu unde îi vom vinde. Târgul este închis de atâția ani din cauza pestei, peste hotare nu putem să îi dăm pentru că nu ne dă aviz DSV. Suntem în zonă cu restricții din cauza pestei. Deși noi vindem miei, nu porci, nu ne dă voie și cred că rămânem cu ei în stână. Ni se spune că nu avem voie să vindem”, a spus un localnic.

„Și anul trecut ne-am descurcat foarte greu. Mai întâi, de Paște, când a fost carantina și exporturile nu s-au mai făcut. Am vândut câțiva miei direct la stână. De Crăciun, la fel, am rămas cu porcii mari, de peste 300 de kilograme. Nu i-am putut vinde din cauza pestei. Târgul de animale e închis de trei ani, pe internet nu putem vinde că am înțeles că nici acolo nu avem voie. Dacă scoatem animalele din localitate, riscăm să ne fie confiscate. Am muncit degeaba și nu știm cum vom vinde mieii de Paște”, a spus un alt fermier din localitate.

Vizualizări: 2,559

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: