Robert Bugă ar putea fi candidat la Primăria Târgu Jiu

Tânărul Robert Bugă, de la PRU, ar putea deveni candidatul partidelor de dreapta la primăria Târgu Jiu, în locul liberalului Marcel Romanescu. Bugă a declarat miercuri la Radio Infinit că a purtat discuţii cu Nicolae Davițoiu – preşedinte PMP - referitoare la stabilirea unui candidat comun. Bugă este candidatul care a obţinut la parlamentare un scor mai bun decât PMP și ALDE, însă partidul nu a făcut pragul de 5%.

 Vicepreşedintele PRU, Robert Bugă,  spune că discuțiile cu privire la candidatul comun au avut loc în urmă cu aproape o lună și că tot atunci s-a decis organizarea unui sondaj în care urma să fie inclus, alături de Marcel Romanescu. ”Am avut o discuție cu domnul Davițoiu acum trei sau patru săptămâni, despre susținerea unui candidat comun, al PNL, PMP, PRU, centru-dreapta să se unească în fața celui de la PSD. Domnul Davițoiu a spus că se gândește și dumnealui și domnul Vâlceanu la trei persoane pe care să le includă în sondaj. După ce vom avea rezultatele, vom discuta cu toții”, a spus Robert Bugă.

Întrebat dacă va accepta să candideze în situația în care ar fi desemnat, Bugă a răspuns afirmativ, asta deși, înainte de parlamentare anunța că se va retrage din politică dacă nu va câștiga. ”Dacă se va considera ca eu să fiu acela care va elimina administraţia PSD în primăria Târgu Jiu, mă rog, doar la nivel de primar, atunci da, voi accepta pentru că este clar că e nevoie de o schimbare de mentalitate în Primăria Târgu Jiu, asta am spus și la alegerile locale, oamenii au votat altceva, dar dacă tot este o șansă, trebuie să profităm de ea”, a mai spus vicepreședintele PRU, Robert Bugă. 

Vizualizări: 3,024

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: