Ponta, noi emoţii pentru titlul de doctor

Curtea de Apel București a rămas în pronunțare în dosarul în care judecă o cerere din partea lui Victor Ponta de anulare a ordinului Ministerului Educației prin care i-a fost retras anul trecut titlul de doctor în drept. Deputatul de Gorj a fost reprezentat de un avocat la procesul respectiv, el inițiind două acțiuni de acest gen în instanță pentru a se asigura că are câștig de cauză.

Una dintre ele a fost deja respinsă, acum fostul premier așteptând să vadă ce hotărăsc magistrații în dosarul rămas în pronunțare.  Avocatul lui Ponta a susținut în fața instanței că titlul de doctor obținut în 2003 de clientul său are la bază un act administrativ care nu putea fi anulat tot de un act administrativ. Avocatul a susținut, la fel ca și Ponta în declarațiile publice anterioare, că decizia fostului ministru al educației, Mircea Dumitru, a fost lipsită de imparțialitate și obiectivitate. Decizia respectivă a fost însă bazată pe o alta a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, avocatul criticând-o însă și pe aceasta.

Anularea titlului de doctor pentru Ponta s-a făcut în baza acuzațiilor de plagiat ce i-au fost aduse acestuia de-a lungul anilor, la un moment dat chiar fostul premier arătându-se dispus să renunțe la titlul respectiv, lucru pe care legea însă nu îl prevede. În perioada în care a fost prim-ministru mai multe comisii din Ministerul Educației au fost schimbate, noii membri ai acestora susținând că Ponta nu ar fi plagiat. Validarea de către instanță a retragerii titlului de doctor îl poate lăsa pe fostul premier și fără profesia de avocat, el devenind membru în Baroul București în baza titlului de doctor. Europarlamentarul Monica Macovei a cerut Baroului București să ia o decizie în acest sens, discuțiile pe această temă fiind suspendate până când instanțele de judecată clarifică toate contestațiile depuse de Ponta.

Vizualizări: 432

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: