Romanescu spune că a făcut demersuri pentru a rezolva problema oamenilor din Narcise

Locatarii blocurilor ANL din cartierul Narcise trăiesc de trei ani cu centrale termice defecte, instalații neconforme și panouri solare nefuncționale, probleme sesizate și de primăria municipiului Târgu Jiu, care potrivit, primarului Marcel Romanescu, a respins recepția lucrărilor, solicitând firmei în cauză, să remedieze problemele. Totuși, oamenii sunt în aceeași situație la trei ani distanță. 

Edilul susține că problemele semnalate de chiriași, în special cele legate de funcționarea centralelor termice, sunt reale și persistă de mai bine de trei ani.


„Lucrările au fost predate parțial, dar recepția finală nu a fost făcută. Am fost invitați, dar nu am acceptat să preluăm ceva ce nu este finalizat corespunzător. Sunt deficiențe pe care le-am semnalat constant firmei constructoare, dar nu au fost remediate”, a declarat Romanescu.

Primarul subliniază că responsabilitatea pentru remedierea problemelor revine acum Companiei Naționale de Investiții (CNI), în condițiile în care Agenția Națională pentru Locuințe, care a gestionat inițial proiectul, a trecut de CNI. 

”Soluția ar fi executarea garanției și refacerea tuturor deficiențelor care au apărut în această perioadă, asta e singura soluție, în momentul în care un constructor nu își duce la bun sfârșit un proiect sau îl duce la bun sfârșit defectuos,se execută garanția de bună  execuție, pe care trebuie să o facă CNI la momentul acesta”, a transmis primarul Romanescu.

Edilul  susține că a avut în permanență o corespondență cu CNI pe această temă, primind în scris asigurări că deficiențele vor fi remediate.

”Am avut discuții permanente și adrese permanente și am primit răspunsuri că vor face demersurile necesare, în așa fel încât să se remedieze ”.

Vizualizări: 676

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: