“România mea frumoasă”, în fotografii

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj vă invită miercuri, 9 iunie 2021, începând cu ora 12.00, la vernisarea expoziţiei “România mea frumoasă”.

George Simulescu este cel care expune la sala Florin Isuf a CJCPCT Gorj. Acesta este un discipol al fotografului consacrat Gheorghe Lăzăroiu.

Ilustru reprezentant al fotografiei românești, Gheorghe Lăzăroiu în anul 1969 a devenit membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România. De-a lungul carierei sale a participat la peste 1400 de saloane internaționale, a obținut 450 de premii și a fost recompensat cu distincția E FIAP a Federației Internaționale de Artă Fotografică.

De asemenea, a fost numit membru al Societății Fotografice Americane, membru de onoare al Fotoclubului Blick din Plovdiv, membru de onoare al Societății Fotografice din Pakistan și membru de onoare al celor mai importante fotocluburi din România: Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș, Brașov, Oradea. A publicat 20 de albume de fotografie și nenumărate articole legate de arta fotografică.

„O fotografie alb/negru este ca viața. Dacă nu reușești să distingi nuanțele de gri din imagine, înseamnă că nu ești pregătit pentru viață”, spunea maestrul Gheorge Lăzăroiu.

Cel care îşi expune fotografiile la sala “Florin Isuf” a CJCPCT Gorj începând de miercuri, 9 iunie 2021, a fost prezent la primele ediţii ale Gorj Fest împreună cu Victor Bodâran din Craiova. Gheorghe Lăzăroiu a fost professor de geografie şi marea sa pasiune este fotografia, acesta reuşind să surprindă unele dintre cele mai frumoase peisaje din România.

„O fotografie este o imagine-matrice a unui mic fragment de univers într-o anumită secundă. O simplă imagine nu este altceva decât portretul unei întâmplări. Pe care o putem uita. Dar o fotografie este portretul unei amintiri de neuitat. Devenim martorii unor fragmente de viață la care Acsinte a fost martor. Un joc al memoriei și al amintirilor ce se multiplică la infinit. Amintirile lui devin, de acum, și amintirile noastre”, spune Cristian Crisbășan în postfața volumului Foto Splendid – Viața socială.

"Vă aşteptăm aşadar la vernisarea expoziţiei de fotografie a lui George Simulescu pentru a vedea” România mea frumoasă”, la sala “Florin Isuf” a CJCPCT Gorj miercuri 9 iunie 2021 începând cu ora 12.00", transmit organizatorii.

Vizualizări: 452

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: