Recenta vizită a ministrului de externe moldovean, Iurie  Leancă, la Moscova a constituit prilej de reluare a discuţiilor vechi de 20 de ani legate de situaţia conflictuală din Transnistria. Deşi se laudă peste tot că a vrut să stingă acest conflict de nenumărate ori, Rusia n-a făcut altceva decât să încerce tot timpul  să-şi impună trupele cantonate în zonă şi să fabrice o zonă tampon din Transnistria, care i-ar permite să fie atât de aproape de graniţa NATO. De fapt în toate discuţiile care s-au purtat în decursul celor 20 de ani trecuţi Rusia şi-a apărat două principii pe care a încercat tot timpul să le impună sub pretextul că numai aşa se va face pace. Primul se referă la faptul că nu vrea să-şi retragă soldaţii cantonaţi în teritoriu şi nici să evacueze cele trei depozite de muniţii şi armament pentru care ar fi necesare câteva zeci de garnituri de tren. Al doilea motiv este legat de impunerea unei administraţii la Tiraspol independentă de cea de la Chişinău. Fără aceste două lucruri Rusia nu va ceda şi nu va permite instalarea păcii în această zonă poate şi de frica României pe care o bănuieşte tot timpul că face jocuri unioniste, care dacă s-ar finaliza ar face din Rusia vecina NATO! Cele două principii ruseşti au fost strecurate într-o formă sau alta în toate proiectele de acord de pace care s-au tot discutat şi la care bineînţeles Rusia a fost parte. Oficial prima dată când şi-a făcut cunoscute intenţiile a fost în 1997 prin Planul Primakov în care era menţionată menţinerea trupelor ruseşti în Transnistria pentru câteva zeci de ani şi un statut special pentru această regiune. Memorandumul Kosak, denumit aşa după numele vicepremierului rus, conţinea aceleaşi prevederi. A urmat propunerea Belkovcki în 2004 în care se propunea ca partea din dreapta Nistrului să se unească cu România, iar Transnistria să rămână independentă situaţie în care trupele ruseşti rămâneau pe loc iar Transnistria ar fi putut fi recunoscută ca un stat de sine stătător. Planul Poraşenko de această dată un plan ucrainean venit de la Moscova propunea ca Tiraspolul să fie pe picior de egalitate cu Chişinăul şi menţinerea trupelor ruseşti. Garanţii acestui plan erau Ucraina, Rusia şi OSCE. Atunci Voronin, preşedintele Moldovei, a propus o lege organică prin care se promitea autonomie Tiraspolului după retragerea trupelor ruseşti. Atunci s-a făcut linişte, iar relaţiile ruso-moldovene au îngheţat iarăşi. În iunie 2010 a apărut un nou Memorandum, Meseberg, prin care Germania şi Rusia se angajau să clădească o structură de securitate europeană, iar ca dovadă că vorbeau serios s-au angajat să rezolve conflictul din Transnistria. De atunci iar nu s-a mai vorbit nimic până la vizita ministrului de externe moldovean în Rusia. Acum, chiar dacă s-a adus din nou vorba nu se poate face mare lucru pentru că Moldova nu va putea de una singură să negocieze cu Rusia .În această ecuaţie Smirnov nici măcar nu contează pentru că este doar o trompetă a Moscovei. Cea mai nouă declaraţie a ruşilor se referă la statut special pentru Transnistria în cadrul unui stat unic şi administraţie civilă la Tiraspol, separat de cea de la Chişinău. Cu alte cuvinte un fel de federalizare a Moldovei! Să vedem ce va zice şi Germania!