S-a întors din Italia, după ce a aflat de cooperativele agricole de la Bustuchin

O familie din Craiova cultivă mure acasă, într-un cartier din oraş, fructele impresionând prin dimensiuni şi calitate. Producătorii au probleme în ceea ce priveşte vânzarea murelor şi de aceea au decis să facă vin ele. Petrişor Calangiu a fost inspirat de un reportaj văzut la televizor despre cooperativa de la Bustuchin, Gorj.

Ideea de a pune pe picioare o astfel de afacere a luat naştere după ce craioveanul Petrişor Calangiu a văzut un reportaj la televizor, pe vremea când se afla la muncă în Italia. „2018 este al doilea an când recoltăm fructe, iar plantaţia are trei ani. Ideea a venit ca un fulger. Eram în Italia, la muncă, şi am văzut un reportaj la televizor. Era iarnă şi imediat, în februarie, mă aflam acasă pregătit să cumpăr butaşi şi să îi plantez. Am încropit un plan de dezvoltare ce includea şi desfacereea, iar punctul de sprijin principal în toată strategia a constituit-o Asociaţia de la Bustuchin Gorj, reprezentată de domnul Guzman Aparitio, de origine spaniol cu care am stat de vorbă personal. Am luat acasă statutul cooperativei şi l-am citit bine. Motivat de această idee de a putea face parte dintr-o adunare de producători, nu am mai stat pe gânduri şi în februarie 2016 am şi cumpărat butaşi, cu certificat fitosanitar de la cel mai mare producător din ţara noastră, Teodor Toader, cel care are o plantaţie de 10 hectare de mure”, a spus Petrişor Calangiu.
Cu banii strânşi la muncă în străinătate, doljeanul a cumpărat primii butaşi de mur fără spini. „Primii bani investiţi au fost 3.500 de lei, strânşi la muncă în Italia, în agricultură. Am cumpărat 550 de butaşi. Aveam nevoie de 2.000 de plante să pot acoperi cei 5.000 de metri pătraţi de teren pe care nu îl foloseam de ani buni, terenul fiind chiar în oraşul Craiova, în Valea Fetii, unde de altfel şi locuiesc împreună cu soţia şi fiul în vârstă de 8 ani. A urmat un întreg lanţ de cheltuieli legate între ele, acestea privind: un sistem de susţinere, un sistem de irigare, arsenal de unelte, ultima investiţie fiind plasa de protecţie vânt şi ploi puternice de unică folosinţă. Am ajuns, în prezent, să am 5.000 de metri pătraţi de plantaţie de mur fără spini din soiul Thornfree cu un număr de 2.000 de plante. Soiul este extraordinar de productiv, toate fiind pe rod. Am investit aproximativ 25.000 de lei în trei ani şi foarte multă muncă”, a mai spus craioveanul, menționând că întreaga familie se ocupă de afacere.

Vizualizări: 3,265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: