Sătenii din Peştişani, constrânşi să se trateze la soţia primarului

Medicii din Peştişani se luptă pe capete pentru acapararea a cât mai mulţi pacienţi. Problemele au apărut după ce soţia primarului, Lidia Pavel, şi-a deschis cabinet, al treilea din comună. Medicii celorlalte două cabinete au sesizat că pacienţii  încep să plece, motivând faptul că sunt îndrumaţi chiar de primarul Pavel să se înscrie la cabinetul soţiei. Atât primarul cât şi soţia neagă categoric aceste acuzaţii.

Până acum trei luni comuna Peştişani avea numai două cabinete medicale, însă din luna mai a mai apărut unul care întâmplător este al soţiei primarului. De atunci activitatea celor două cabinete cu o vechime de peste 10 ani a fost dată peste cap, în sensul că pacienţii au început să plece dintr-o dată.

Florin Pavel: „Am făcut asta ca să-i informez“

Nu faptul că pacienţii au migrat către noul cabinet le-a nemulţumit pe vechile cadre medicale din comună, ci felul în care s-a întâmplat totul, asta după ce bolnavii au povestit că au fost sfătuiţi sau chiar obligaţi de primarul comunei să se înscrie la cabinetul nevestei. „De câteva luni tot au început să plece pacienţi, luna trecută au plecat chiar 70 de asiguraţi şi neasiguraţi şi nu înţelegeam de ce, pentru că noi ne înţelegem binişor cu noul medic venit. Acum câteva săptămâni a venit la noi un localnic dintru-un sat al comunei care beneficiază de ajutor social şi a spus că primarul Ion Pavel i-a îndemnat să se înscrie la soţia lui“, a spus medicul Rodica Tabacu.  „Mai mult decât atât am aflat că femeia de serviciu a primăriei este cea care împarte oamenilor cererile să se înscrie la medicul Lidia Pavel”, a adăugat Rodica Tabacu.

Florin Pavel susţine că nu este adevărat că a obligat vreun locuitor al comunei să se înscrie la cabinetul soţiei, ci doar i-a informat de existenţa lui. Mai mult decât atât edilul consideră că este meritul soţiei că pacienţii s-au dus la cabinetul ei, pentru că aceasta şi-a făcut o adevărată campanie, împreună cu asistenta şi cu mai mulţi cunoscuţi şi au mers pe la fiecare familie în parte. „Care este problema, chiar nu înţeleg. E ceva rău că am spus oamenilor că soţia mea şi-a deschis cabinet medical în comună? Am făcut asta să-i informez, oamenii au nevoie de o schimbare şi să ştiţi că soţia mea şi-a făcut o adevărată campanie pentru strângerea pacienţilor. Ea cu asistenta şi cu prietenii au mers pe la fiecare casă şi au vorbit cu locuitorii şi bineînţeles că şi cunoscuţii au recomandat-o pe nevastă-mea”, a spus primarul indignat de afirmaţiile făcute de „colegele“ soţiei.

Lidia Pavel: „Am doar 400 de înscrişi, nu mă mulţumesc cu atâţia“

Lidia Pavel, soţia primarului, are o altă variantă decât cea a soţului. Mai mult decât atât, aceasta este nemulţumită de numărul de pacienţi strâns. Ea susţine că oamenii au plecat de la celelalte cabinete pentru că nu erau mulţumiţi de serviciile medicale şi au vrut să aibă un medic de familie mai tânăr, care este dornic de a se afirma. „Oamenii au venit la mine de plăcere, nu că i-am convins eu. Erau nemulţumiţi de serviciile medicale oferite până acum de medicii din Peştişani. Eu până acum nu am decât 400 de înscrişi, sunt foarte puţini şi nu mă mulţumesc cu atâţia. Sunt tânără şi am şi eu dreptul la afirmare, iar oamenii au înţeles acest lucru, pentru că aici au fost doar medici în vârstă”, a spus nevasta primarului.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: